Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2012
Informare · adoptat tacit
Mircea Nicu Toader
Discurs
## Doamnă președinte, Stimați colegi,
Vreau să modificăm ordinea de zi astfel: aș dori să întoarcem de la votul final modificările Codului penal PL-x 458/2011, deoarece e o inadvertență de text și, pentru a nu fi nicio confuzie, mai ales că solicităm ca și Comisia juridică să lucreze în timpul desfășurării plenului, să aibă timp, până
finalizăm dezbaterile, să vină cu raportul – e o simplă modificare – și, totodată, aș vrea să fiți de acord să introducem pe ordinea de zi PL-x 282/2006 privind Legea lustrației – se lucrează de asemenea, în Comisia juridică –, cu observația că, dacă vine raportul, să o putem introduce în dezbatere și vot final.
Și mai am o rugăminte, având în vedere că trebuie să întoarcem la comisie PL-x 165/2010 privind siguranța rutieră datorită Consiliului Legislativ, s-o trecem pe primul loc și apoi s-o și reîntoarcem la comisie și apoi să curgă în mod normal ordinea de zi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.