Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 februarie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Nicolae Bud
Discurs
Doamnă președinte, Stimați invitați, Domnilor colegi,
Vă rog respectuos să-mi îngăduiți să prezint raportul asupra Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
Cu adresa PL-x 624/16 noiembrie 2011, Biroul permanent, conform art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, a sesizat pentru examinare și avizare în fond Comisia pentru buget, finanțe și bănci cu proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ.
Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare:
I. Abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești și adoptarea Ordonanței Guvernului privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești.
Metodologia de calcul al ratei de referință va fi înlocuită de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 13/2011, astfel încât stabilirea ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României să se realizeze prin raportare la nivelul ratei dobânzii de politică monetară, Banca Centrală nefiind astfel nevoită să efectueze operațiuni pe piața monetară numai pentru a asigura elementele ce stau la baza calculului ratei dobânzii de referință.
II. Modificarea și completarea Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și în sistemele de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare și pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanție financiară.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 se urmărește adaptarea cadrului juridic existent în domeniul compensării decontării contractelor de garanție financiară și garanțiilor financiare, inclusiv din sistemele de plăți și sistemele de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare, ținând cont de evoluțiile recente înregistrate în cadrul legal în materie existent la nivel internațional, astfel:
– protecția proceselor legate de decontare pe timpul nopții și a sistemelor interoperabile, care cad sub incidența Legii nr. 253/2001 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și în sistemele de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare;
– includerea anumitor creanțe private eligibile în categoria garanțiilor acceptate pentru operațiuni de creditare, inclusiv pentru operațiuni cu Banca Centrală, măsură care va facilita utilizarea acestora în interiorul statelor membre ale Spațiului Economic European;
– simplificarea și clarificarea anumitor aspecte în scopul facilitării aplicării actelor normative naționale prin care au fost transpuse Directiva 98/26/CE privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a instrumentelor financiare și Directiva 2002/47/CE privind contractele de garanție financiară;