Andrei Daniel Gheorghe

Doamnă președinte, vă mulțumesc.

Declarația mea politică de astăzi se numește „Doamna prim-ministru Viorica Dăncilă refuză să răspundă la interpelări”.

În data de 27 februarie i-am transmis doamnei prim-ministru o interpelare în care solicit înființarea de către Guvernul României a unui minister al reîntregirii, care să aibă în perspectivă proiectul reunificării, prin readucerea Republicii Moldova în componența României, pe o cale democratică și legală, în perspectiva viitorilor ani.

Evident că n-am primit niciun răspuns, deși legea spune că aceste răspunsuri la interpelări se dau într-o lună, în 30 de zile. Au trecut mai mult de două luni.

Nu doar atât. Pe data de 12 martie am depus o nouă interpelare, pe un alt subiect, tot adresată doamnei Viorica Dăncilă, privind regimul exploatărilor în offshore din perimetrele din Marea Neagră. Și mă refer acolo la exploatarea gazelor de către o serie de companii străine. Au trecut tot două luni – iată, se împlinesc chiar acum – și nu am primit, din nou, niciun răspuns de la doamna prim-ministru. Și o să insist un pic asupra acestei interpelări, care cred că are o conotație foarte importantă asupra a ceea ce înseamnă politica energetică românească și ce înseamnă dreptul suveran al României de a dispune de propriile sale resurse.

Prin acest proiect de lege, inițiat de Guvern, care așteaptă acum la Comisia pentru industrii din Camera Deputaților și al cărui vot este iminent în Parlamentul României, de fapt, se acordă o serie de concesii nemaiîntâlnite către companiile care urmează să exploateze aceste perimetre de gaz, respectiv nivelul redevențelor va fi păstrat la cota aflată la momentul începerii derulării operațiunilor. Așadar Guvernul, pur și simplu, își autoimpune să nu crească nivelul redevențelor în raport cu propriile sale necesități și propria sa politică economică. Nu mai spunem că nivelul redevențelor, care și așa este mic în România, având o medie de 7%, este calculat la un preț de referință al gazului din 2012 – 45 de lei pe megawatt pe oră, în loc de 89 de lei pe megawatt/oră.

De asemenea, în acest proiect se vorbește de un credit fiscal, credit fiscal care reprezintă o formă de garantare a unor investiții ale unor companii străine de către bugetul public, buget alimentat de contribuabilii români. Așadar avem un ajutor de stat, problemă care reprezintă un mare risc anticoncurențial.

Și, nu în ultimul rând, sunt exceptate aceste exploatări offshore de la punerea în aplicare a Ordonanței nr. 7/2013 privind impozitarea supraprofiturilor rezultate din dereglementarea prețului la gaze pe așa-numita piață liberalizată.

Statul român, pur și simplu, pierde gestiunea asupra unei resurse strategice, și nu doar atât, sunt și alte probleme care țin de regimul proprietății în zona respectivă, probleme de urbanism și de mediu, care vor rezulta pe malul Mării Negre.

Eu aș vrea ca doamna Dăncilă să-mi spună clar de ce cedează suveranitatea națională către niște companii străine, de ce renunță la dreptul suveran al României de a gestiona, în comun acord, bineînțeles, cu toate tipurile de interese existente pe piața economică, propriile resurse.