Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 noiembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Claudia Boghicevici
Discurs
## Doamnă președinte,
Vă rog să-mi permiteți să susțin raportul asupra Proiectului de lege privind modificarea art. 33 alin. (2) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru muncă și protecție socială a fost sesizată cu dezbatere pe fond în procedură obișnuită a Proiectului de lege privind modificarea art. 33 alin. (2) din Legea nr. 411/2004.
La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere: aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, aviz negativ de la Comisia pentru buget, aviz favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, punct de vedere favorabil al Guvernului.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 33 alin. (2) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, în sensul că repartizarea aleatorie a persoanelor care nu au aderat la un fond de pensii în termenul prevăzut de lege să se facă în cote egale pentru fiecare fond de pensie administrat privat la data la care se face repartizarea.
Comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege cu două amendamente de natură tehnicolegislativă.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art. 73 din Constituția României, republicată.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaților este Cameră decizională.
În urma dezbaterilor, comisia vă propune adoptarea cu modificări a proiectului de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.