Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 iulie 2018
procedural · respins
Raluca Turcan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Doamna Raluca Turcan:**
Probabil că dacă cineva ar sta în afara Parlamentului și ar urmări dezbaterea nu ar înțelege foarte mare lucru. Ar vedea o dispută foarte acerbă între putere și opoziție, însă pe fond această dispută pleacă de la respectarea legii și de la egalitatea legii sau egalitatea în fața legii pentru toți cetățenii, inclusiv pentru parlamentari, fie că sunt de la putere, fie de la opoziție.
Domnule Iordache, președinte, întâmplător, de ședință, dumneavoastră nu puteți da un vot pe o lege până când iese așa cum v-ați dori. Pur și simplu nu se poate! Democrația nu permite lucrul acesta! Și există pârghii prin care vom demonstra că sunteți în afara regulilor democratice.
Cvorumul de ședință se evaluează la începutul ședinței. Există decizii ale Curții Constituționale. Votul, dacă se dă...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.