Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 decembrie 2011
other
Roberta Alma Anastase
Discurs
## **Doamna Roberta Alma Anastase:**
Domnule prim-ministru,
Doamnelor și domnilor miniștri,
Doamnelor și domnilor deputați și senatori,
Declar deschisă cea de a doua ședință comună de astăzi a Camerei Deputaților și Senatului și vă anunț că, din totalul
celor 466 de deputați și senatori, și-au înregistrat prezența 422. Sunt absenți 44.
Prin urmare, cvorumul legal este îndeplinit.
Potrivit ordinii de zi și programului de lucru aprobate în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 12 decembrie 2011, la a doua ședință comună de astăzi avem angajarea răspunderii Guvernului asupra Proiectului de lege privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale și a alegerilor pentru Camera Deputaților și Senatului din anul 2012, precum și pentru modificarea și completarea Titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.
Reamintesc faptul că proiectul de lege a fost depus la Parlament în data de 12 decembrie 2011.
Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor de grup, în ședința din 12 decembrie 2011, în conformitate cu prevederile constituționale, au stabilit termenul pentru depunerea amendamentelor marți, 13 decembrie 2011, ora 20.00 și transmiterea acestora la Guvern, urmând ca acesta să stabilească asupra amendamentelor și să prezinte Parlamentului proiectul de lege asupra căruia își asumă răspunderea, deci forma lui finală.
Cu aceste precizări, dați-mi voie să-l invit la microfon pe prim-ministrul României, domnul Emil Boc, pentru a prezenta proiectul de lege.
Domnule prim-ministru, aveți cuvântul.
**Domnul Emil Boc** _– prim-ministrul Guvernului României_ **:**
Doamna președinte,
Doamnelor și domnilor,
Prin acest proiect de lege asupra căruia Guvernul își angajează răspunderea, practic se propune ca alegerile pentru autoritățile administrației publice locale să aibă loc la data alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat.
Data alegerilor va fi stabilită prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administrației și Internelor și a Autorității Electorale Permanente.
Proiectul de lege stabilește sarcina Guvernului de limitare a colegiilor uninominale, în care vor fi aleși deputații și senatorii. Această delimitare se va face prin hotărâre a Guvernului, cu cel puțin patru luni înaintea datei alegerilor, pe baza propunerilor unei comisii parlamentare special constituite, formată din câte doi reprezentanți ai fiecărui grup parlamentar.
Comisia parlamentară are obligația de a transmite Guvernului, până cel mai târziu cu cinci luni înainte de data alegerilor, propunerile sale vizând delimitarea colegiilor uninominale.