Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 aprilie 2009
procedural · respins
Radu Bogdan Țîmpău
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte.
Bună ziua, stimați colegi!
Dacă nu ați fost de acord cu eliminarea art. 36, poate veți fi de acord cu amendarea acestuia, din cauza următoarelor cauze: indisponibilizarea veniturilor proprii ale bugetelor locale de la data de 1 a lunii până în data de 24 contravine principiului autonomiei locale, așa cum este el definit prin Legea nr. 215/2001, republicată și actualizată.
Astfel, la art. 3 se stipulează: „Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și gestiona, în numele și interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii.”
Acesta este garantat și prin Constituția României, art. 119, și anume: „Administrația publică din unitățile administrativteritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.”
Având în vedere această susținere și faptul că art. 36, în forma sa actuală, va afecta în mod direct și grav toate societățile comerciale care au contracte în desfășurare cu administrațiile publice locale, vă propunem amendarea acestui alineat astfel: „Plata facturilor reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, a serviciilor prestate sau a lucrărilor efectuate se realizează de către instituțiile publice finanțate integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, din venituri proprii și subvenții acordate de la aceste bugete, cu excepția celor finanțate din bugetele locale, în perioada 24–31 a fiecărei luni.”
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.