Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 martie 2009
Dezbatere proiect de lege
Roberta Alma Anastase
Discurs
## **Doamna Roberta Alma Anastase:**
Sunt intervenții pe procedură.
## Doamnelor și domnilor colegi,
## Distinși profesori,
Eu am să vă spun că astăzi, pentru prima dată în istoria Parlamentului, a fost încălcat art. 158, și pentru prima dată în istoria Parlamentului un grup parlamentar, și n-aș folosi un cuvânt rușinos, a schimbat realitatea, prezentând și semnând o moțiune simplă care nu mai există și citind după stenogramă o altă moțiune, pe care n-au semnat-o. Întrebarea este: la care răspundem? Sau dacă ne uităm la art. 158 alin. (4): „Președintele Camerei nu va lua în considerare moțiunea simplă care nu îndeplinește cerința prevăzută la alin. (1).”
Eu nu sunt în măsură, nici nu sunt lider de grup, nici nu sunt în măsură să am o vocație liberală să pot să mă uit în ochii unui om să-l mint, n-am această chestiune și nici nu-mi doresc. Îi prefer pe colegii mei liberali, din ultimii ani, care au fost altfel decât astăzi; cel puțin între ceea ce vorbeau și ceea ce scriau era cuvântul echivalent.
## Doamnelor și domnilor colegi,
În conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaților, dumneavoastră ați fost în fața unui text care nu a trecut de prevederile regulamentare și este ilegal. Dacă dumneavoastră acceptați să vă duceți după o ilegalitate, este o decizie pe care plenul Camerei Deputaților o ia, dar eu sunt în măsură să vă prezint că astăzi moțiunea simplă citită nu există și este ilegală, iar moțiunea simplă semnată n-a fost prezentată, deci procedura parlamentară nu este îndeplinită.
Decizia vă aparține dumneavoastră, art. 158 îi dă dreptul președintelui să constate acest lucru.
Art. 228 spune ce se întâmplă în momentul în care există interpretări diferite asupra aceluiași text din regulament.
Dacă ar fi după mine, eu nu aș încălca niciodată regulile, dacă vrem să fim un stat, cum a zis distinsa mea colegă, european și democratic.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.