Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Seres Dénes
Discurs
## Stimați colegi,
Într-adevăr, s-a mai afirmat aici, de la acest microfon, că este o chestiune care este așteptată de mult timp de către autoritățile locale. Este un deziderat prin care primarul își poate realiza acele atribuții care se referă la siguranța cetățeanului și la ordinea publică. Între atribuțiile sale, prevăzute de Legea nr. 215, se regăsesc acestea, numai că instrumentele pentru a le putea și realiza au lipsit până în prezent.
Noi suntem de acord cu reglementările actuale și cred că va fi în beneficiul comunităților locale de a avea un instrument de păstrare a ordinii și liniștii publice la nivel local, sigur, cu acele amendamente care au fost puse pentru a se reglementa nivelul corespunzător de ocupare a acestor posturi. Diferența de atribuții este clară în ceea ce privește poliția națională și poliția locală. Sigur că trebuie să fie o interdependență și o colaborare între aceste instituții.
Grupul parlamentar UDMR sprijină acest act normativ și o să voteze.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.