Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
## Doamnă președinte,
Doamnelor și domnilor colegi,
Vă rețin atenția cu o chestiune de procedură și doresc să fac referire la o chestiune procedurală, care se petrece sau s-a petrecut în întreagă această sesiune parlamentară și sper să nu se mai petreacă în sesiunea următoare.
Avem o mare disfuncționalitate în ceea ce privește votul final. Se întârzie nepermis de mult organizarea votului final de fiecare dată.
Pe cale de consecință, am avut nenumărate situații și eu am scos aici, fac un apel, nu acuz pe nimeni, aș putea să spun și care sunt motivațiile pentru care, dar le știți foarte bine, se face această întârziere.
Dar, am situații în care s-a votat până la ora 14.30–15.00 și, pe cale de consecință, n-am mai putut ține în zilele respective ședințele de comisie. Neținând ședințele de comisie – și vorbesc în special de Comisia pentru învățământ –, am avut situații ca cea pe care o cunoașteți astăzi, un proiect de lege să treacă tacit.
În perioada, de exemplu, când legea a fost în discuție, această modificare a Legii învățământului, pe 15 și 21, deci în două date, nu am putut să ținem comisia din lipsă de cvorum. Nu mai spun cine are majoritatea și cu cât în această comisie.
## Doamnă președinte,
Vă rog să luați toate măsurile ca, pe viitor... Nu uitați că avem și invitați, sunt miniștri, sunt factori responsabili din sistemul educațional, președinți de academii, pe care-i invităm. Nu pot să-i invit la ora 14.00 sau 14.30, și la ora 16.00 să încep lucrările ședinței, pentru că oamenii, normal, după vot, se mai duc și la masă.
Iată de ce vă fac această remarcă procedurală și vă rog foarte mult ca, pe viitor, împreună cu Biroul permanent, să luați toate măsurile necesare – și, bineînțeles, cu domnul deputat Toader, că la dânsul e problema, îl mai critic și eu, îl criticați dumneavoastră, dar îl critic și eu, să-și aducă colegii la muncă și la vot când trebuie. Asta e o rugăminte de bunsimț.
Și vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.