Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 iunie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Daniela Popa
Discurs
## **Doamna Rodica Constantinovici** _– secretar de stat_
_în Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești_ **:**
Mulțumesc, doamnă președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 212/2008, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost modificată și completată după cum urmează.
S-a reglementat posibilitatea ca instanțele judecătorești să încuviințeze anumite facilități la plata taxelor judiciare de timbru și persoanelor juridice atunci când sunt părți în procese. Categoriile de facilități prevăzute sunt reducerea, eșalonarea și amânarea plății taxelor de timbru pentru asigurarea accesului liber și efectiv la justiție și al persoanelor juridice și asigurarea unui regim juridic asemănător celui stabilit în favoarea persoanelor fizice prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar.
De asemenea, s-au corelat prevederile referitoare la modul de plată a taxelor judiciare de timbru cu prevederile cuprinse în Legea nr. 76/2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008, care stabilesc destinația sumelor provenite din taxele judiciare de timbru spre bugetul unității administrativ-teritoriale. S-a prevăzut ca plata taxelor judiciare să se poată face în sistem on-line, dar și prin unități bancare, cu suportarea eventualelor costuri ale operațiunii bancare de către client, ceea ce reprezintă o îmbunătățire radicală a sistemului actual. S-au lămurit aspecte privind timbrarea unor acțiuni asupra cărora a existat o practică judiciară neunitară, prin stabilirea timbrării la valoare, respectiv pentru cererile prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de înstrăinare și cu privire la acțiunile în constatare, cererile în anulare, în declararea nulității, rezoluțiunii ori rezilierii asupra actelor juridice patrimoniale.
În esență, acestea sunt aspectele supuse modificării și completării.
Pentru aceste rațiuni, vă rugăm să aprobați proiectul de lege și vă mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.