Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 martie 2008
Declarații politice · retrimis
Verginia Vedinaș
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
Discurs
## **Doamna Verginia Vedinaș:**
Vă mulțumesc, doamna președinte. Distinși colegi senatori,
Nici nu s-a uscat bine cerneala pe așa-zisa declarație de independență a provinciei Kosovo că au și început acțiunile cu caracter revizionist și revanșard ale șovinilor maghiari de pe teritoriul statului român, care și-au reiterat și intensificat pretențiile de autonomie teritorială. De altfel, reprezentanții UDMR au afirmat că proclamarea independenței provinciei Kosovo reprezintă un precedent care ar trebui urmat de toate statele europene care au pe teritoriul lor minorități etnice, această formațiune fiind singura care a salutat apariția celui de-al 47-lea stat al Europei, prin proclamarea ilegală a independenței provinciei sârbe.
Adeptă a politicii pașilor mărunți, această formațiune a avut ca unică preocupare, de 18 ani încoace, epurarea pe criterii etnice în județele Covasna, Harghita și Mureș, prin alungarea a mii de români din căminele lor, iar acum proclamarea independenței provinciei Kosovo a aprins imaginația bolnavă a iredentiștilor care și-au amplificat pretențiile separatiste.
De altfel, după cum sunteți informați, domnilor colegi, cu privire la această politică de epurare s-a pronunțat și Academia Română, și salut, cu această ocazie, de la tribuna Parlamentului atitudinea celui mai înalt for științific al României, care s-a autosesizat, ca să vorbesc în termeni juridici, și a început să scoată în evidență ceea ce se întâmplă în județele respective.
În ultimele două săptămâni au avut loc în Ardeal, la Cluj și Sfântu Gheorghe, o serie de manifestații ilegale prin care elemente ostile statului nostru și-au exprimat acordul față de ruperea provinciei Kosovo din granițele Serbiei strămoșești. Nici orașul Oradea nu a scăpat elanului revizionist, zeci de afișe cu sloganuri iredentiste contrare adevărului istoric împânzind centrul municipiului de pe Crișuri. Astfel, au fost postate la sediul Partidului România Mare, la avizierul din fața Prefecturii Bihor, pe soclul statuii „Ostașului necunoscut”, dar și pe pereții altor clădiri două tipuri de afișe care aveau reprezentat steagul Ungariei suprapus pe harta Ardealului dezlipit de România și simboluri, aparținând Ungariei Mari, pe care scrie în limba maghiară „Ardealul este pământ unguresc și așa va rămâne!”, precum și „Ardealul este al ungurilor!”. În mod cu totul surprinzător, autoritățile locale nu au reacționat în niciun fel împotriva acestor manifestări care instigă la ură națională și prin care este defăimată națiunea română.
Ne exprimăm profunda indignare față de aceste acțiuni antiromânești și atragem atenția tuturor celor care văd în independența provinciei Kosovo un precedent și urmăresc dezmembrarea teritorială a statului român că România este și va fi întotdeauna un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil, așa cum este proclamat prin Constituție prin chiar primul articol al Legii noastre fundamentale, iar Partidul România Mare se va opune cu toată forța, așa cum a făcut-o mereu, oricăror pretenții de autonomie teritorială pe criterii etnice.