Márton Árpád Francisc

Doamnă vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Și eu mă voi referi la o zi importantă.

În 1952, în Pakistan, s-a declarat ca singura limbă oficială limba urdu. În Bangladesh, care pe atunci era parte integrantă din Pakistan, au avut loc manifestări, pentru că cei de acolo aveau limba maternă bengaleza. Pe data de 21 februarie, la Dhaka, a avut loc o mare demonstrație pentru a fi recunoscută și bengaleza limbă oficială, dar forțele de ordine au intervenit brutal și 5 protestatari au fost uciși. În Bangladesh, de atunci, ziua de 21 februarie este sărbătorită ca zi a mișcării limbii bengaleze.

În 1999, UNESCO, la propunerea celor din Bangladesh, a recunoscut ziua de 21 februarie ca Zi internațională a limbii materne. Prin aceasta, organizația a dorit să atragă atenția asupra bogăției lingvistice a globului pământesc. Actualmente, omenirea vorbește în mai mult de 6.000 de limbi. Jumătate dintre acestea sunt însă în pericol. Se zice că din două în două luni moare o limbă vorbită.

Această zi a fost sărbătorită prima dată în anul 2000 în lumea întreagă, mai puțin la noi. Nici anul acesta nu s-a pomenit de existența acestei zile, deși, teoretic, există un cadru legal prin care se garantează protejarea limbii materne a minorităților naționale din România (prevederi constituționale, Legea învățământului, Legea administrației publice locale, ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale și Minoritare, anumite prevederi din legislația privind justiția), numai că, din când în când, chiar cu încălcarea prevederilor legale, se pun piedici folosirii limbii materne. Deși în justiție folosirea acestei limbi scris și oral nu ar trebui să fie realizată pe cheltuiala justițiabilului, astăzi, în civil, se poate realiza doar astfel. Deși există prevederea legală conform căreia acolo unde mai mult de 20% din locuitorii unei UAT aparțin unei minorități naționale membrii acestei comunități își pot folosi limba maternă în relația cu autoritățile publice, acestea refuză, în unele cazuri, să se conformeze legii, iar instanța le dă dreptate prin diferite tertipuri. Există școli și universități cu limbă de predare și în limba unor minorități, în care inscripțiile însă nu sunt bi- sau trilingve. Deși există posibilitatea de a studia toate materiile în limba maternă, în anumite universități, chiar multiculturale, se refuză această formă de învățământ. Mai mult, sunt amendate persoanele care încearcă să militeze pentru a pune în practică bilingvismul garantat de lege. Deci nu este de ajuns să avem legi, ele trebuie să fie respectate. Mai nou, apar deputați care încearcă să interzică prin regulament colegilor minoritari ca la depunerea jurământului să rostească formula religioasă și în limba maternă, conform crezului fiecăruia: _„Isten őket úgy segítse!”_ Așa să le ajute Dumnezeu!