Ioan Oltean

## Doamnelor și domnilor colegi,

Dați-mi voie să prezint declarația politică pregătită pentru astăzi, intitulată „Asigurarea calității vieții vârstnicilor și integrarea lor în instituțiile specializate de stat, obiectiv major al Guvernului pentru anul acesta”.

## Doamnelor și domnilor deputați,

Nu este, așa cum se știe, niciun secret pentru nimeni că situația persoanelor vârstnice reprezintă o preocupare de prim-plan pentru societatea noastră. Numărul mare de pensionari, numărul relativ mare de persoane de vârsta a treia care nu beneficiază de nicio sursă de venit, al celor bolnavi, al celor singuri, aceasta este realitatea de care trebuie să ținem seama. Astfel, se pune din ce în ce mai mult problema instituționalizării acestei categorii de oameni.

Schimbarea mediului de viață al vârstnicului prin instituționalizare, chiar dacă nu este obligatorie, este cu siguranță posibilă. Ea se referă la încadrarea persoanei respective într-un centru de ocrotire-cămin de bătrâni, casă de îngrijire având drept consecință modificarea reședinței sale, aceasta provocând, de cele mai multe ori, o veritabilă criză de adaptare, cu multiple consecințe psihologice.

Vârstnicul impune aproape întotdeauna o anumită conduită particulară, punând personalul de îngrijire într-o situație diferită față de cea a îngrijirii unui tânăr sau adult. Această particularitate derivă din faptul că „normalul” adultului este diferit de ceea ce considerăm a fi „normal” la vârstnic, deoarece procesul de îmbătrânire atrage după sine o serie de modificări ale parametrilor morfologici și funcționali ai organismului, modificări ce sunt considerate fiziologice pentru o anumită vârstă biologică. În contextul actual de dezvoltare a societății zilelor noastre, vârsta a treia este tot mai frecvent considerată drept o perioadă a vieții în care experiența, cunoștințele, capacitatea de creație pot și trebuie să fie folosite din plin. Un vârstnic activ nu îmbătrânește intelectual, fizic, social, el nu are timp să se gândească la bătrânețe, dar sedentarismul, renunțarea și izolarea psihică și fizică sunt factori de risc major în accelerarea îmbătrânirii somatice și sociale.

Pe de altă parte, numărul vârstnicilor, așa cum spuneam la început, nu se suprapune cu cel al pensionarilor, dar aceștia din urmă reprezintă ponderea cea mai importantă. La noi în țară, populația vârstnică a fost stabilită convențional la 60 de ani și peste. Conform datelor ultimului recensământ, s-a observat că pentru prima oară în ultimele patru decenii, la 1 ianuarie 2000, populația vârstnică a întrecut numeric și procentual populația tânără. La 1 ianuarie 2000, numărul persoanelor de peste 60 de ani l-a devansat cu 36,8 mii pe cel al persoanelor cu vârsta cuprinsă între 0 și 14 ani.

Procesele demografice din țara noastră încep să se înscrie și ele în modelul tranziției, model înregistrat în ultimele decenii în țările dezvoltate, caracterizat de specialiști prin trecerea de la niveluri înalte ale mortalității și natalității, la niveluri scăzute. În tranziția structurii populației pe vârste, caracteristica principală este îmbătrânirea demografică.