Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Camelia Gavrilă
Discurs
Doamnelor și domnilor colegi,
Sigur că, atunci când vorbim despre educație, despre opinii, polemici, despre pasiune, toate sunt extrem de tensionate. Pentru că problema ne interesează pe toți, fie că suntem profesori, că lucrăm în sistem, că avem copii sau că ne interesează viitorul acestei nații.
Legea pe care o discutăm astăzi, raportul în discuție comportă două chestiuni și două abordări.
Pe de o parte, este un aspect tehnic legat de ceea ce am votat la Camera Deputaților și ceea ce s-a votat la Senat, de unde inadvertența pe care a semnalat-o și președintele.
Întorcându-se pe traseu, legea, în continuare... Comisia pentru învățământ s-a referit la inițiativa legislativă și a semnalat faptul că, într-adevăr, Senatul schimbase spiritul inițial al legii.
Ne-am întors la inițiativa legislativă și ne-am exprimat punctul de vedere, exact cu numărul de voturi pe care l-am precizat și cu argumentele respective.
O altă problemă se leagă însă de această discuție extrem de incitantă și de pasională, și ardentă, legată de modul cum sunt selectați directorii.
Este un clișeu care se tot permanentizează în spațiul public, legat de politizarea sau de selecția subiectivă a directorilor.
Domnul Roman.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.