Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 noiembrie 2013
Informare · retras
Viorel Hrebenciuc
Discurs
Doamnelor și domnilor deputați, Am rugămintea să luați loc.
Cu o întârziere pe care o înțelegeți și dumneavoastră, o să intrăm în ordinea de zi de astăzi.
Deschid ședința de azi a Camerei Deputaților și vă anunț că, din totalul celor 407 deputați, până în acest moment și-au înregistrat prezența 206; sunt absenți 201, din care 72 participă la alte acțiuni parlamentare.
Sunt și două comisii în paralel cu plenul.
Cvorumul legal este îndeplinit, fiind de 204.
Pentru început, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, vă informez că au fost distribuite deputaților următoarele documente:
– ordinea de zi pentru ședința în plen de azi, joi, 28 noiembrie 2013;
– programul de lucru pentru perioada 27 noiembrie– 1 decembrie 2013;
– lista rapoartelor depuse în perioada 18–28 noiembrie 2013 de comisiile permanente sesizate în fond;
– informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente;
– lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale
– și, nu în ultimul rând, sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.
Trecem la dezbaterile de la punctele înscrise pe ordinea de zi și începem cu prezentarea moțiunii.
Vă rog, domnule Toader.
Bineînțeles că așteptăm o problemă de procedură din partea dumneavoastră.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.