Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 aprilie 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Valer Dorneanu
Discurs
## Doamnelor și domnilor deputați,
## Bună ziua!
Vă rog să vă ocupați locurile în sală și să-mi permiteți să declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților, în plenul acesteia, și să-mi permiteți, totodată, să vă prezint cvorumul prezenței. Din cei 329 de deputați, au semnat pentru prezență 228; sunt absenți 101, din care 12 participă la alte acțiuni parlamentare.
Fiind o zi de luni, potrivit art. 94 din Regulamentul Camerei, sunt obligat să vă informez cu privire la documentele care v-au fost distribuite la începutul acestei săptămâni, respectiv: ordinea de zi pentru zilele de luni, 14, și marți, 15 aprilie; programul de lucru pentru perioada 14-19 aprilie; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 8-14 aprilie 2008 la comisiile permanente sesizate în fond și sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.
Trecem la dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de zi de astăzi și începem cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue și al zonei economice exclusive ale României.
Suntem în prezența unei legi organice, care a fost adoptată de Senat, în condițiile art. 75 alin. (2), respectiv prin aprobare tacită.
Comisia juridică, de disciplină și imunități a întocmit raport de adoptare. Suntem în procedură de urgență.
Dau cuvântul inițiatorului să prezinte pe scurt proiectul.
## **Domnul Mihai Toti** _– președintele Administrației Fondului pentru Mediu_ **:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Guvernul susține această inițiativă legislativă, care nu face altceva decât să armonizeze prevederile legii românești cu prevederile Comunității Europene, având în vedere că prezentul act normativ transpune art. de la 2 la 5, 8 și 16 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2005.35, astfel încât Guvernul vă înaintează spre aprobare această lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.