Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 noiembrie 2007
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Constantin Petrea
Discurs
Doamnelor și domnilor deputați, „Ce ascunde excesul de zel al primului-ministru?!”
Ne apropiem foarte repede de momentul alegerilor pentru Parlamentul European și sesizăm că partidele își gândesc din mers strategiile. Fără îndoială că în centrul fiecărei strategii se află, mai mult decât grija pentru un succes izbitor, ideea că partidul trebuie să supraviețuiască sitei alegerilor.
Deci, dacă vom privi cu atenție și atmosfera acestor alegeri, ce vom remarca?
La nivelul de jos, observăm cum pulsează instinctul politic de supraviețuire, în vreme ce, prin toate mijloacele media, unele partide se prezintă deja câștigătoare. Între aceste două stări se găsește o teamă profundă: teama de a reveni în fața nevoilor românilor. Partidul Democrat se pregătește, încearcă și speră să obțină un rezultat bun la aceste alegeri. Această nădejde a noastră este întemeiată pe potențialul partidului și al candidaților, și mai puțin pe alte ocazii conjuncturale.
Mă refer, desigur, la disputa foarte obositoare în jurul coincidenței dintre alegerile pentru Parlamentul European și referendumul pentru votul uninominal. Ați văzut că domnul Călin Popescu-Tăriceanu, primul-ministru, dimpreună cu Guvernul, au opinat că nu acceptăm organizarea votului în aceleași săli. Nici nu ne putem închipui ce probleme suplimentare vor surveni. Prin satele noastre vor fi multe situații dificile. Oamenii vor consuma un timp dublu, pentru că vor merge să voteze în două părți. Se vor isca, probabil, discuții, certuri, ca să nu mai pomenesc aici de cheltuielile suplimentare destul de mari. Desigur, domnul Tăriceanu a declarat că este forțat de lege să dubleze aceste cheltuieli de resurse umane și financiare.
Mă tem, totuși, că folosește această situație ca pe un adevărat paravan. Cu mare seriozitate pe chip, Domnia Sa a declarat răspicat acum câteva zile că „Guvernul nu va încălca legea”. Este în aceste cuvinte un exces de zel care mă uimește de două ori: o dată, pentru că nu trebuie să iei o asemenea mimică când declari o banalitate, anume că Guvernul nu trebuie să încalce legea, și, a doua oară, pentru că simt că în spatele acestui exces de zel se ascunde un fapt evident: frica P.N.L.-ului de a nu ieși din arena politică românească pentru multă vreme ori poate definitiv. Un rezultat slab la europarlamentare, urmat de altele la alegerile care vor veni înseamnă premisele clare pentru ieșirea la pensie a liberalilor. Domnul Tăriceanu înțelege foarte bine acest lucru. Ceea ce poate îi scapă din vedere este că ieșirea la pensie este un lucru firesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.