Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 februarie 2010
Informare · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Discurs
## Doamnelor și domnilor deputați,
Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și anunț că din totalul celor 333 de deputați și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 181, sunt absenți 152, din care 4 participă la alte acțiuni parlamentare.
Pentru început, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ședințele de plen din ziua de luni, 15, și marți, 16 februarie; programul de lucru pentru perioada 15–20 februarie; lista rapoartelor depuse în perioada 8–15 februarie; informare cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial.
Înainte de a intra în ordinea de zi, vreau să vă precizez că, începând cu ora 18.00, va avea loc primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului.
Și, tot înainte de a începe, aș vrea să le mulțumesc tuturor colegilor deputați care au participat la acțiunea de sâmbătă și de duminică, din toate grupurile parlamentare, și sper ca această inițiativă, odată reluată, să beneficieze de prezența dumneavoastră într-un număr cât mai mare.
Primul punct al ordinii de zi se referă la Hotărârea pentru modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 43/2008 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.
Am să dau citire articolului unic: „Anexa la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 43/2008 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților se modifică după cum urmează: doamna deputat Diana Adriana Tușa, aparținând Grupului parlamentar al PNL, trece de la Comisia pentru industrii și servicii la Comisia pentru sănătate și familie, în calitate de membru”.
Dacă sunt observații?
Nu sunt.
Atunci proiectul de hotărâre rămâne la sesiunea de vot final care va avea loc mâine.
Al doilea – Proiect de hotărâre privind modificarea alin. (3) al art. 40 din Regulamentul Camerei Deputaților.
Am să citesc art. 1: „Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994 pentru aprobarea Regulamentului Camerei Deputaților, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2006, se modifică după cum urmează: alin. (3) al art. 40 va avea următorul cuprins: «Art. 40. Comisiile permanente ale Camerei Deputaților sunt formate dintr-un număr de 11–35 de deputați, cu excepția Comisiei pentru regulament, care se compune din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar din Camera Deputaților. Numărul membrilor comisiei permanente se stabilește, pentru fiecare caz în parte, de plenul Camerei Deputaților, la propunerea