Nicolae Bud

## Doamnelor și domnilor deputați,

## Domnule vicepreședinte al Camerei Deputaților,

Mai traversăm un anotimp ce ni-l doream și ni-l anunțam luminos sau măcar liniștitor. Se întâmplă însă să fim nevoiți să contabilizăm și momentul actual sub o acoladă nedorită, numindu-l toamna pătimirii noastre, de această dată în materie de Schengen. Știm, avem și alte pagini în existența noastră postdecembristă când așteptările nu ne-au fost confirmate, fiind obligați să înghițim în sec până la noi ordine. Așa a fost cu reacordarea clauzei națiunii celei mai favorizate, așa ni s-a întâmplat la intrarea în Consiliul Europei, nu altfel s-au întâmplat lucrurile în cazul admiterii noastre în NATO.

Fără a fi fost scutiți de emoție, am avut sorți de izbândă în cazul aderării la Uniunea Europeană, programați inițial într-o grupă de țări candidate, ne-am înscris într-o hartă de parcurs care măcar nu a creat îndoieli cu privire la admiterea noastră în concertul european prin semnarea documentelor oficiale în prima parte a anului 2005. E drept, și aici s-a plătit tributul impus de tranziția prelungită la noi mai mult ca la alții, au trebuit estompate nepriceperi de parcurs și resorbite erori ce decurg din lipsa de maturitate proprie adolescenței noastre întru democrație. Dar câștigurile de etapă nu țin de cald pentru totdeauna. La vremuri noi avem definite ținte noi și ele se cuvine, pentru a fi la timp adjudecate, pregătite cu ambiție, impunând măsuri de natură să asigure succesul final.

Sunt toate acestea lucruri cunoscute și totuși intrarea în zona Schengen a fost ratată. Nu pentru a-mi îngădui observații și sfaturi dinspre mine către factorii calificați și angajați în finalizarea dosarului Schengen vă rețin atenția. Vă veți întreba, atunci, de ce? Am să vă răspund cu franchețe. Doresc să-mi rostesc cu voce tare tristețea pe marginea celor întâmplate: încă o dată, ca român, sunt invitat să constat că nu sunt considerat egalul egalilor mei. Cunosc explicațiile date nouă tuturor. De pregătit, este clar, am făcut-o cum am putut noi mai bine, am primit chiar bătăi pe umăr pentru avansurile comensurabile în direcția cea bună, am bifat cu bună-credință măsuri necesare, dar ele nu s-au dovedit și suficiente. Încă un examen ratat pe mâna noastră. Mi se va replica: eu nu văd ce se întâmplă în Europa? Ba văd și m-apucă frisoanele când constat cum în saloanele civilizației dobândite după secole și milenii, în Europa marilor izbânzi spirituale croncănesc glasurile dogite ale naționalismului, anti imigraționalismului, ale purismului cultural.

În țări bogate, unele pricopsite prin vlaga unor întregi comunități puse să se extenueze pentru a le aduce lor bunăstare, partide ajunse la putere își pun în programul de guvernare bariere în calea mișcării celor de altă limbă. Nu le cere nimeni să ne așeze la masa lor, dar nici nu e de înțeles dreptul ce și-l arogă de a împărți lumea, vorba poetului „în mizeri și bogați”.