Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2009
Informare · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Discurs
Doamnelor și domnilor deputați,
Pentru început, dați-mi voie să-mi cer scuze în numele Biroului permanent pentru întârziere. Am avut o ședință de Birou permanent care a durat mai mult decât ne-am așteptat.
Acum declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și anunț că din totalul celor 334 de deputați și-au
înregistrat prezența 222 de deputați și, dintre aceștia, sunt absenți 122, din care 26 participă la alte acțiuni parlamentare.
Pentru început, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente:
— ordinea de zi pentru ședința în plen din zilele de luni, 15, și marți, 16 iunie 2009;
— programul de lucru pentru perioada 15—20 iunie 2009;
— lista rapoartelor depuse în perioada 10—15 iunie 2009 de comisiile permanente sesizate în fond;
— informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente; — lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale, precum și
— sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.
Intrăm acum în ordinea de zi.
Începem, conform Programului adoptat de Biroul permanent, cu Proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Camerei Deputaților nr. 31/2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al serviciilor Camerei Deputaților, precum și a statului de funcții pe anul 2006.
Dați-mi voie să-i dau cuvântul domnului secretar general Gheorghe Barbu.
## **Domnul Gheorghe Barbu —** _secretar general al Camerei Deputaților_ **:**
## Doamnă președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Potrivit art. 31 din Regulamentul Camerei Deputaților, Biroul permanent avizează și supune plenului Camerei structura organizatorică, statul de funcții și Regulamentul serviciilor Camerei Deputaților.
În ședința din 10 iunie 2009, Biroul permanent a avizat propunerile de modificare și completare a Regulamentului de organizare și funcționare al serviciilor Camerei și statul de funcții pe anul 2009.
Modificările propuse a fi aduse Regulamentului de organizare și funcționare, pe care vi le prezentăm, au rezultat propriu-zis din noua structură organizatorică aprobată de Camera Deputaților prin Hotărârea nr. 24/2009 și au ținut seama, în primul rând, de noile compartimente create prin această hotărâre și de noile competențe stabilite acestora prin acte normative speciale.
Pentru a pune în practică toate acestea, serviciile Camerei Deputaților asigură prin compartimentele componente lucrările de specialitate, condițiile organizatorice și materiale pentru desfășurarea activității parlamentare și pentru desfășurarea activităților legate de exercitarea mandatului de deputat în circumscripțiile electorale, în grupurile parlamentare și în comisii, și în plen.