Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 decembrie 2007
Informare · respins
Bogdan Olteanu
Discurs
Doamnelor și domnilor deputați, Stimați colegi,
Declar deschise lucrările de astăzi ale Camerei Deputaților.
Vă anunț că din totalul celor 318 deputați și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 81.
Sunt absenți 237, din care 26 participă la alte acțiuni parlamentare.
Pentru început, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ziua de luni, 17 decembrie 2007; programul de lucru pentru perioada 17—22 decembrie 2007; informare cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 11—17 decembrie 2007 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; sumarul privind conținutul fiecărui Monitorul Oficial al României, Partea I.
Continuăm și urmează să luăm în dezbatere inițiativele legislative înscrise pe ordinea de zi pentru ședința de astăzi.
Vă informez că, la ora 17,00, vom avea ședința de vot final, cu acordul comitetului liderilor.
Chiar dacă mai rămân câteva proiecte pe ordinea de zi, să prelungim dezbaterile în plen până la epuizarea ordinii de zi.
Vă informez, de asemenea, că imediat după votul final, în principiu de la orele 17,30, vor avea loc dezbateri politice organizate în conformitate cu art. 180 din Regulamentul Camerei Deputaților, la solicitarea Grupul parlamentar al Partidului Democrat, cu tema „Taxa de primă înmatriculare.”
Vă informez, de asemenea, că de la ora 19,00 la ora 20,00 va avea loc primirea de răspunsuri la întrebările și interpelările adresate prim-ministrului și membrilor Guvernului, urmând ca, începând de mâine dimineață, la ora 9,00, să lucrăm în ședința Camerelor reunite.
Rog secretariatul să comunice la secretariatele grupurilor parlamentare că începem ședința, astfel încât să termine ședințele de grup și să coboare. Și vă propun, dacă sunteți de acord, să mai așteptăm două minute până când coboară colegii noștri care sunt pe drum.
## DUPĂ PAUZĂ
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.