Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 septembrie 2008
Informare · informare
Bogdan Olteanu
Discurs
Doamnelor și domnilor deputați, Vă rog să luați loc în bănci.
Rog liderii de grupuri să-și invite colegii în sală.
Declar deschise lucrările ședinței de astăzi a Camerei Deputaților și vă anunț că din totalul celor 326 de deputați și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 172. Sunt
absenți 154, din care 10 participă la alte acțiuni parlamentare.
Pentru început, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru zilele de luni, 22, și marți, 23 septembrie 2008; programul de lucru pentru perioada 22—27 septembrie 2008; lista rapoartelor depuse în perioada 16—22 septembrie 2008 de comisiile permanente sesizate în fond; sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.
Vă informez, de asemenea, că de la ora 18.30 va avea loc prezentarea pe scurt a interpelărilor ce urmează a fi adresate membrilor Guvernului. De asemenea, vă informez că miercuri va avea loc o ședință comună a celor două Camere, în care vor fi mai multe puncte, printre care mesajul Președintelui României, domnul Traian Băsescu, iar Biroul permanent al Camerei Deputaților se va întruni la epuizarea ordinii de zi a ședinței comune, urmând, desigur, ca dimineață, la ora 9.00, miercuri, să avem Birou permanent reunit al celor două Camere.
Pentru început, doresc să anunț în plenul Camerei că domnul deputat Eduard Hellvig, ales în Circumscripția electorală nr. 5 Bihor, ne aduce la cunoștință demisia sa din Grupul parlamentar al Partidului Conservator și din funcția de secretar al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și din funcția de membru al Adunării Parlamentare NATO, urmând ca în continuare să-și desfășoare activitatea parlamentară ca deputat în cadrul Grupului parlamentar al PNL.
Dacă mai există alte anunțuri săptămâna aceasta? Intrăm în ordinea de zi.
Vă rog, domnule deputat Anghel Stanciu, aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.