Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2009
Declarații politice · Trimis la votul final
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Doamnelor și domnilor,
Din când în când, chiar mă miră și nu vă înțeleg. Pur și simplu, nu vă înțeleg! Care este graba care vă îndeamnă să desconsiderați total Constituția țării, Regulamentul de funcționare a Camerei Deputaților, și să ajungeți la o procedură, în cazul acestui proiect de lege, chiar dacă înțeleg pe dinăuntru ce vă motivează, ca ulterior să legiferați ceva care până acum era în afara legii? Dar așa ceva nu s-a întâmplat! O astfel de încălcare flagrantă a regulamentului
nostru de când sunt în Parlamentului României n-am mai văzut!
Adică miercuri nici în mape n-am avut acest proiect de lege. Ni s-a adus în plenul Biroului permanent și al COZ-ului, iar joi, încălcând toate prevederile regulamentare, comisia deja a depus raportul, înaintea termenului dat pentru a se depune amendamente, deși este prevăzut clar în regulamentul nostru că el nu poate fi depus mai repede de jumătate din intervalul dat pentru depunerea raportului.
Este prevăzut clar în regulamentul nostru că de regulă aceste termene, în cazul primei Camere sunt de 10 zile, cel mai mic, și de 15 zile, cel mai mare termen, iar pentru Cameră decizională, și suntem în această situație, termenele sunt de 14 și de 60 de zile.
Că se pot adopta și termene de procedură, dar niciodată n-am avut un termen de depunere a amendamentelor mai scurt de 24 de ore, cum este de data asta.
În 24 de ore de la momentul în care a ajuns pe masa Biroului permanent a și fost semnat un raport, pentru că ultima ședință a comisiei, legal constituită și ținută, cică – despre asta vor vorbi colegii noștri, dacă s-a ținut într-adevăr acea ședință, dacă au existat acele dezbateri, dacă a existat acel cvorum –, s-a ținut la nici 24 de ore de la momentul în care s-a adus în Birou, deci nu să fi fost informați deputații care, eventual, să poată să depună amendamente în termen rezonabil, chiar aprobat de Biroul permanent... Așa ceva nu se poate!
Vă rog eu frumos, retrimiteți această lege la comisie și dezbateți-o! Mai treacă... merge încă o săptămână, dar așa cum prevede regulamentul, așa cum prevede Constituția. Nu faceți de râs Parlamentul României!
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.