Florin Aurelian Popescu

## Doamnelor și domnilor,

În curând vom fi chemați să dăm un vot care va arăta cine suntem cu adevărat noi, parlamentarii, în anul de grație 2007. Este vorba despre votul prin care decidem dacă imobilul din Calea Victoriei nr. 120 va rămâne sediul G.D.S. sau va trece

în proprietatea unei obscure fundații de tineret care se revendică drept moștenitoarea patrimoniului fostului U.T.C.

În Senat, colegii noștri au decis deja că acest cuib de cultură din Calea Victoriei trebuie desființat, dând o clădire valoroasă – în toate sensurile cuvântului – unei fundații despre care nici nu știm dacă îndeplinește condițiile legale de a beneficia de patrimoniul U.T.C. Nu i-a împiedicat nici faptul că imobilul din Calea Victoriei aparținea de fapt ministerului comunist al culturii, care îl dăduse spre folosință gratuită U.T.C.-ului. Ca urmare, senatorii au respins pentru a doua oară, la reexaminare, ordonanța de guvern prin care clădirea ar fi urmat să rămână la dispoziția celor care o folosesc în prezent.

În acest caz nu este vorba nici de o reparație a unui prejudiciu, nici de o repunere în drepturi, nici de o sinceră preocupare pentru tinerii din România. Asistăm la o răzbunare politică a P.N.L. și a P.S.D., pentru că intelectualii l-au susținut pe Traian Băsescu pe perioada suspendării și la referendumul din 19 mai și pentru că au găsit în președinte un partener de dialog.

Că P.S.D. nu înțelege nici după 17 ani rolul societății civile nu ar trebui să ne surprindă. Pentru fostul F.S.N. societatea civilă nu este un critic sever pe care ți-l poți apropia ascultându-i observațiile, ci un dușman care trebuie stârpit. Mă surprinde însă conduita P.N.L., care dovedește că are în comun cu P.S.D. mult mai mult decât doar guvernarea.

P.N.L., în anul 2007, manifestă un spirit revanșard și ranchiunos, o inapetență la dialog și o alergie la critici care îl face frate în cuget și în simțiri cu partidul lui Ion Iliescu. Mânați de acesta, liberalii au ajuns să voteze nu numai împotriva unei ordonanțe a propriului lor Guvern, nu numai împotriva a ceea ce gândeau acum câteva luni, ci împotriva a tot ceea ce a reprezentat P.N.L. după revoluție, adică un partid al intelectualilor, al libertății de gândire și de exprimare, inclusiv al opiniilor critice, și un partener firesc al societății civile.

Fac apel la P.N.L. să renunțe la ranchiune și să se comporte așa cum este de așteptat de la un partid de dreapta în România, adică să împiedice comuniștii și fantoma fostului U.T.C. să-și întindă mâna dincolo de mormânt și să persecute și după moarte cultura și intelectualitatea României.

Fac un apel și la P.S.D., să înțeleagă că un partid modern nu poate fi un dușman al societății civile și că, dacă se războiește cu intelectualii, nu va putea niciodată să-i atragă de partea sa.

G.D.S., Librăria „Humanitas”, Teatrul „Luni”, Revista „22” și Clubul „Green Hours” pot face mai multe pentru tineri decât o fundație de tineret despre a cărei activitate și reprezentativitate nu se poate spune nimic clar. Sediul din Calea Victoriei nr. 120 a ajuns să reprezinte un simbol al societății civile și totodată un cuib al culturii în multiplele sale manifestări. Dacă o să înlocuim inițialele G.S.D. cu cele ale U.T.C. și pe fondatorul „Humanitas”, Gabriel Liiceanu, cu patronul spiritual al Fundației Naționale de Tineret, Raj Tunaru, nu știu cât vor avea de câștigat tinerii din România, dar îmi pot imagina cât va avea de pierdut viața culturală.