Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 martie 2008
procedural · respins
Doru Ioan Tărăcilă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Doamnelor și domnilor senatori, Vă invit în sală.
Vă rog să-mi permiteți să declar deschisă ședința Senatului de astăzi, 12 martie 2008.
Ședința este condusă de subsemnatul, în calitate de vicepreședinte al Senatului, din dispoziția domnului președinte Nicolae Văcăroiu, în conducerea ședinței fiind asistat de domnul senator Gavrilă Vasilescu și de domnul senator Ștefan Pete, secretari ai Senatului, pe care îi invit la prezidiu. Cvorumul de ședință este de 69 de parlamentari.
Programul de lucru pentru astăzi, propus de Biroul permanent, împreună cu liderii grupurilor parlamentare, și aprobat de plenul Senatului, este constituit din lucrări în plen în două ședințe, de la 9.00 la 13.00 și de la 15.00 la 19.30,
pentru dezbaterea și adoptarea proiectelor de lege înscrise în ordinea de zi.
Vă consult dacă aveți obiecțiuni legate de programul de lucru.
Nu sunt.
Vă consult dacă aveți intervenții legate de ordinea de zi. Nu sunt.
La punctul 1 din ordinea de zi avem Probleme organizatorice, respectiv, aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 17 — 22 martie 2008.
Biroul permanent vă propune, împreună cu liderii grupurilor parlamentare, pentru săptămâna viitoare, două ședințe de plen, în zilele de luni, 17 martie 2008, și miercuri, 19 martie 2008.
Sigur, luni va fi ședință de plen după-amiază, miercuri va fi ședință de plen dimineață.
În zilele de marți, 18 martie, și miercuri, 19 martie a.c., vor fi lucrări în comisiile permanente după-amiază, iar joi, 20 martie a.c., programul în comisiile permanente va fi între orele 9.00 — 13.00. Deci vom avea două ședințe de plen, luni și miercuri, și trei ședințe de comisii, în zilele de marți, miercuri după-amiaza și joi dimineața.
Vă consult dacă aveți observații în legătură cu programul pentru săptămâna viitoare.
Vă rog, domnule senator Gheorghe Funar, aveți cuvântul. Microfonul 2, vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.