Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 mai 2019
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Ștefan Mușoiu
Discurs
„Doar spiritul de frondă a atras voturi pentru opoziție!”
Asistăm de peste două zile, cu stupoare, la un entuziasm lipsit de realism al opoziției, rezultat dintr-un vot de blam. În afară de euforie și de idei lipsite de orice noimă și aplicabilitate, n-am văzut niciun proiect de țară pentru viitorul României din partea opoziției.
Remarc că, din păcate, a fost o campanie extrem de tensionată, în care adversarii noștri politici au promovat un mesaj foarte puternic, al urii, mesaj rostogolit acum împotriva Cabinetului Dăncilă și împotriva majorității guvernamentale. Nu vreau să stric nimănui bucuria victoriei obținute doar după o singură bătălie dintr-un lung șir de încleștări electorale viitoare, însă trebuie să le atrag atenția colegilor din opoziție că alegerile de orice fel sunt o competiție și România nu trebuie transformată într-un teatru de război. Alegerile pentru Parlamentul European ar fi trebuit să susțină dialogul între oameni cu idei diferite, dar același scop, mai exact interesul comun pentru binele românilor. Din păcate, nu s-a întâmplat deloc așa ceva! Din contră, masele au fost manipulate într-o asemenea măsură prin intermediul unor mesaje-cheie de tipul celor „să ne facem o așa-zisă «dreptate», călcând pe oricine în picioare”, încât s-a ajuns la un vot de blam extins de la un lider la întreg partidul. Țin să subliniez că este foarte departe de mine și de toți colegii din majoritatea guvernamentală orice scenariu de autovictimizare, însă așa au stat lucrurile și românii trebuie să le cunoască!
Ce nu a fost și continuă să nu fie normal este dorința unor partide de a câștiga alegerile nu prin argumente, ci prin forță, prin agresiune verbală și chiar fizică.
Dragi colegi din opoziție, cum este posibil să promovăm cu atâta insistență această atitudine agresivă, bazată pe nimic constructiv, mai ales când nu avem experiența guvernării, ci doar a vorbelor otrăvite aruncate cu dărnicie în spațiul public, sau când n-am reușit să obținem nicio victorie electorală de anvergură noi singuri – și aici mă refer la cei de la PNL –, ci doar cu ajutorul unor alianțe politice în ultimii 30 de ani scurși de la Revoluția din Decembrie 1989?!
Este foarte dificil să înțelegem de ce politicienii opoziției au vrut doar să bifeze puncte electorale, dar au omis realitățile și dorințele celor care i-au ales să-i reprezinte, îndemnând, în schimb, la ură și la revoltă. Tocmai acești politicieni nu vor avea rezultate în Parlamentul European și nici nu vor aduce bunăstarea în România! În schimb, atât pentru europarlamentarii PSD, cât și pentru majoritatea guvernamentală și guvern, esențială rămâne preocuparea să construim sănătos în continuare în jurul unor teme care să genereze soluții pentru toate regiunile țării. În timp ce alții dezbină, noi vom face uz de calm și seriozitate, ca să putem duce la îndeplinire obiectivele majore asumate prin programul de guvernare.
A construi temeinic și a avea în vedere realitățile și dorințele tuturor românilor reprezintă un obiectiv la care noi, cei de la PSD, nu vom renunța cu niciun preț electoral!