Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 aprilie 2016
procedural · adoptat
Valeriu Ștefan Zgonea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnilor colegi,
Doamnelor și domnilor,
Nu aș fi vrut să intervin, dar este a doua întâlnire consecutivă în care noi inventăm la regulament și un aviz negativ îl dezbatem în plen. Interpretăm deciziile Curții după cum vrem noi și Comisiile pentru cultură nu vor să ia o decizie.
Regulamentul... legea, în primul rând, spune: cu prioritate, propunerea CA-ului. Suntem de acord. Acel articol nu spune că, dacă comisiile au un aviz negativ, trebuie să ceară din nou la comisiile... la CA. Consiliul de administrație nu are atribuții cu privire la activitatea pe care noi o facem, conform deciziei Curții Constituționale. Noi, astăzi, am inventat. Și data trecută la fel. Comisiile pentru cultură dau aviz negativ și noi mergem cu el în plen și trebuie să vedem ce se întâmplă în plen.
Dar tot Curtea ne spune că avizele sunt consultative. Este adevărat că sunt consultative, dar vă rog frumos să citiți și următoarele fraze din decizia Curții. Și am ajuns în situația în care o comisie mâine-poimâine dă aviz negativ și noi ne întâlnim de 100 de ori, pentru că comisiile nu au curajul să citească prima parte a articolului din Legea TVR, în care se spune: comisiile se întâlnesc și discută cu prioritate propunerea CA-ului.
Așa de puternice au fost comisiile noastre, încât nici nu au avut curaj să scrie membrilor CA să se întrunească și a trebuit să anunțăm noi de la plen, să scriem noi, adică președinții celor două Camere, să facem această corvoadă pe care o fac colegii noștri. Și, atunci, noi vom fi acuzați că nu există un director general-președinte.
Varianta pe care PSD-ul a propus-o, să separăm cele două funcții ca să putem să avem funcționalitate la TVR, nu ne place și o ținem prin comisii și suntem în această situație. Dacă acum nu avem cvorum și nu avem 272 de voturi pentru, cu 272 prezenți, că așa scrie legea, în acel moment – că la această lege scrie, la celelalte aplicăm decizia Curții –, în acel moment ne întoarcem în procedură. Iar scriem CA-ului, CA-ul iar face, cu prioritate, o propunere, pe care o dezbatem în Comisiile pentru cultură, și iar ne întâlnim aici. Așa văd eu lucrurile. Comisia pentru cultură, și de la Cameră, și de la Senat, trebuie să ia o decizie în dreptul ei.
Este adevărat că opinia mea este interpretabilă, dar, dacă te uiți în textul de lege, această variantă este și mai rapidă, este în atributul Comisiilor pentru cultură și nu este interzisă prin textul Legii TVR-ului.
Din păcate, am intrat în sensul giratoriu – vorba unui prieten – și nu vrem să ieșim din el.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.