Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 septembrie 2007
procedural · respins
Adrian Păunescu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 10 — 15 septembrie
Discurs
## Domnilor colegi,
După opinia mea aceasta este una dintre cele mai acute dileme ale activității noastre și ale mersului societății românești către clarificări, către descoperirea la vreme a necazurilor, a problemelor și către rezolvarea lor.
Această idee mi-a venit în vremea în care noi ne făceam datoria, emițând declarații politice și constatând ulterior că ele nu-și ating ținta, ele sunt doar rostite, problemele sunt expuse cu mai multă sau mai puțină dibăcie, cu mai mult sau mai puțin curaj, dar ceea ce doream noi cu adevărat era nu exhibarea unei anumite capacități verbale, ci punerea problemelor și încercarea de rezolvare a problemelor.
De aceea, susțin că este o chestiune rațională ca în raporturile noastre cu Executivul și cu celelalte autorități ale statului, respectând, firește, separația puterilor în stat, să pledăm pentru ca statul român să fie obligat să se amestece în treburile interne ale statului român. De fapt, nu poate fi vorba de niciun abuz. Ce abuz este acela de a cere să ți se răspundă la o problemă pe care o ridici într-un asemenea loc, de o importanță națională vădită, cum este plenul Senatului?
Eu pornesc de la ideea că dacă un cetățean adresează o scrisoare unei autorități și această autoritate are obligația, ca în 30 de zile de la venirea scrisorii, să-i dea un răspuns, să caute soluția și să-i comunice petentului, măcar în calitate de petenți, noi, senatorii, putem fi considerați ca părți ale mecanismului de punere și rezolvare a problemelor în stat.
De aceea, împotriva zădărniciei multora dintre declarațiile noastre politice și pentru eficientizarea lor, că se dovedesc reale, că se dovedesc raționale sau nu, trebuie să primim răspunsuri, conform atât Constituției, cât și acestei legi pentru care pledez. Nu este un moft, nu este o pledoarie de orgoliu, este vorba de căutarea de soluții pentru ca problemele să fie luate așa cum sunt spuse, să fie cercetate și să li se dea un răspuns care să împingă lucrurile înainte. Nu cred că putem face, aici, artă pentru artă, politică pentru politică.
De aceea, vă rog, domnilor senatori, să sprijiniți această inițiativă, care de fapt vă acutizează și dumneavoastră simțurile deschise către realitate și creează și Executivului și altor autorități obligația de a trăi în deplină relație cu realitatea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.