Adrian Păunescu

## Domnilor colegi,

Situația în care ne aflăm este, firește, delicată, pentru că orice cuvânt care ar încerca să tempereze elanul, zelul de învinovățire a tot și a toate ar fi calificat drept o pledoarie _pro domo_ . Cum însă m-am obișnuit, în această viață pe care o simt trecând, cu toate poverile posibile, am să-mi iau această sarcină de a vă sesiza asupra unor probleme care nu trebuie lăsate așa cum sunt propuse discuției și votului nostru.

Prima chestiune pe care cred eu că ar trebui să o avem în vedere este că în toată această acțiune se pornește de la prezumția de vinovăție. Acesta este fondul pe care se desfășoară încercarea noastră de a reglementa.

Firește, noi nu putem să nu observăm că societatea românească este polarizată și că sunt nenumărate averi care sfidează bunul-simț și sfidează, cu deosebire, clasele producătoare, lăsate de izbeliște și aruncate în disperare și în vrejurile cu plante producătoare de fructe. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ajungem să creăm un mecanism absurd prin care să obligăm, până la urmă, la procesul invers celui normal într-o democrație. Aici trebuie să fiu de acord, în cea mai mare măsură, cu colegul György Frunda, pe care îl felicit pentru limpezimea și acuitatea observațiilor sale, să fiu de acord, de asemenea, într-o mare măsură, cu ceea ce a spus colegul Ioan Chelaru.

Noi vom găsi formula cea mai apropiată de adevăr, dar nu cred că trebuie să ne împovărăm într-un mod inutil și într-un mod pe care să-l condamnăm după ce nu vom mai fi aici. Multe dintre cele pe care le facem ne vor ajunge din urmă.

Nu avem dreptul — și aici, iarăși, sunt de acord și subliniez excepționala contribuție a senatorului György Frunda la clarificarea acestor idei — să construim în afară democrației și a drepturilor omului. Multe dintre cele pe care le facem ne vor ajunge din urmă. Nu putem fi altfel decât Europa, și cum nicăieri, în Europa, așa ceva nu este reglementat, noi nu trebuie să acceptăm situația de țară-pușcărie, în care nu cei care acuză să fie datori să aducă argumente, ci cel acuzat să aducă argumente.

Dacă a fost ceva într-adevăr revoltător în anul 1968 — când s-au petrecut și lucruri extraordinare sub aspectul politicii externe și al demnității naționale —, a fost această reglementare pe care noi, acum, după niște ocoluri absurde și lungi, suntem gata să o punem din nou în operă. Noi ne aflăm din nou în fața acelei reglementări. Am dat-o la „Nufărul” politic, am curățat-o de unele aspecte murdare, dar ea tot învinovățitoare este în esență.

Am scris cândva un poem a cărui idee era că niște constructori au făcut un turn atât de frumos încât au uitat să-i facă scări, uși și ferestre. Asta facem noi acum. Facem un turn din care nu vom mai putea ieși și întreaga mișcare socială din România, care nu are altă șansă acum decât să fie o Românie capitalistă cu dimensiune social-democrată, se va împletici, se va bloca, pentru că, dispărând atâtea idealuri, măcar dreptul oamenilor de a se îmbogăți pe cale licită trebuie să rămână.