Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 septembrie 2014
Dezbatere proiect de lege
Borbély László
Discurs
Domnilor președinți ai celor două Camere, Domnule prim-ministru,
Stimate doamne și stimați domni miniștri, Stimate colege și stimați colegi,
Am citit cu mare atenție această moțiune de cenzură și primul cuvânt care mi-a venit în minte a fost: consecvență. E un cuvânt-cheie. Și aș vrea să mă refer puțin la două-trei subiecte care au fost abordate de moțiunea de cenzură. Este dreptul democratic al opoziției să vină cu o asemenea moțiune.
M-am uitat atent la ordonanța privind alegerile prezidențiale. S-au referit colegii care au depus moțiunea la faptul că se poate vota la oricare secție pe listă suplimentară. Vreau să vă spun că, în momentul de față, și la alegerile parlamentare din 2012, și la alegerile europarlamentare, care au avut loc acum trei luni de zile, se putea vota pe aceste liste și nimeni n-a reclamat atunci că este un abuz din partea celor care au votat, tot aici, în Parlament, asemenea legislație.
În legătură cu migrația politică, să știți că, timp de 25 de ani, nimeni, niciun partid politic din România nu a vrut să racoleze niciun politician! Niciun partid politic! Haideți să... Și avem puterea morală să spunem noi, cei din UDMR, acest lucru. Da? Că nu ne stă în caracter.
Deci, din acest punct de vedere, eu cred că, dacă luăm istoria acestor migrații politice, sunt multe de zis când ne uităm cum și în ce mod au fost aceste deplasări dintr-o parte în alta a Parlamentului sau chiar în cadrul consiliilor locale.
În ceea ce privește ordonanțele de urgență, noi am spus foarte clar și îmi pare bine că toată lumea se gândește la reducerea acestor ordonanțe, dar trebuie rezolvată, în primul rând, pe cale constituțională. Din păcate, nu am reușit să modificăm..., n-ați reușit să modificați Constituția atunci când avea majoritatea 70%.
Aș vrea să mă refer la încă o frază care a fost spusă aici în legătură cu unele așa-zise pericole în urma unui proiect de lege pe care l-am lansat în dezbatere publică noi, UDMR-ul, acum câteva zile. Și vreau să spun aici, de la microfonul Parlamentului. Noi, Uniunea Democrată Maghiară din România, în anul 1990, când, știți foarte bine, am fost după evenimentele din Târgu-Mureș – acel conflict interetnic a fost înainte de Iugoslavia –, noi am ales calea dialogului, calea parlamentarismului și totdeauna, timp de 25 de ani, cu dumneavoastră, cu majoritatea parlamentară, am reușit. Și vreau să vă mulțumesc tuturor celor care au înțeles că, timp de 25 de ani, am venit cu unele cereri, multe din ele au fost acceptate, unele n-au fost. Așa putem avea inscripții bilingve, așa putem avea... Și nu enumăr, pentru că sunt multe realizări.
Așa vom face în continuare. Vă rog să apreciați acest lucru. Așa facem și cu acest Proiect de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc. Cred că orice cetățean al României, nemaivorbind de o comunitate de 1,5 milioane, aproape 1,5 milioane de cetățeni ai României, are dreptul să lanseze în dezbatere publică un asemenea proiect.