Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 ianuarie 2017
procedural · adoptat
Raluca Turcan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnilor președinți,
Partidul Național Liberal și Grupurile parlamentare ale PNL au votat împotriva scoaterii de pe ordinea de zi a nominalizărilor pentru Comisia SIE, pentru că, de fiecare dată, aceste două comisii se votau împreună și componența se stabilea în aceeași ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului și, de asemenea, a existat cutuma ca președinția să revină, în alternanță, partidelor care sunt la putere și în opoziție.
Așadar, pe algoritmul pe care l-am stabilit și în urma negocierilor pe care le-am avut cu Partidul Social Democrat, ținând cont că dumneavoastră ați scos astăzi de pe ordinea de zi componența Comisiei SIE, Partidul Național Liberal vă propune să operăm o modificare, pe care o s-o și înregistrăm, ca în Comisia SRI să participe și să reprezinte Partidul Național Liberal domnul Preda Cezar Florin și, de asemenea, domnul senator Chirteș Ioan Cristian.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.