Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 septembrie 2008
other · respins
Adrian Păunescu
Discurs
## **Domnul Adrian Păunescu:**
Nici eu, domnilor colegi, n-aș fi vorbit despre Ardeal dacă un senator al României, un maghiar, n-ar fi făcut aici, într-un mod penibil, elogiul ocupației ungare a Ardealului. Pentru că despre asta e vorba!
Am văzut că-l preocupă pe dumnealui tot felul de date istorice, tot ce a zis, într-o pauză, un prelat român, tot ce crede dumnealui că ar fi zis fruntașii politicii ardelene în istorie și are tot felul de amănunte pe care le invocă aici de parcă ar fi chiar așa.
O singură chestiune: am văzut că se oprește înainte de 1 decembrie 1918 – e greu de înțeles de ce – și se oprește și înainte de revoluția lui Horea, Cloșca și Crișan, și se oprește și înainte de ceea ce, cu adevărat, a spus Avram Iancu pe Câmpul Libertății de la Blaj: „Noi vrem să ne unim cu țara!”. Sau poate n-am înțeles noi bine ce zicea Iancu și e vorba de unirea cu Slovacia sau cu Ungaria, sau cu Ucraina?!
În orice caz, trăim timpuri mari. Niciodată atâta nerușinare nu s-a îmbrăcat în atâta ipocrizie. Să vii în Senatul României și să pregătești, cu puterile tale modeste, e drept, dar care participă la adunarea tuturor puterilor modeste, să încerci să contribui la spargerea României, la crearea de autonomii teritoriale și la o nouă zâzanie, la o nouă conflagrație la care, încă o dată spun, nu dumneata te duci să-ți dai sângele, ci îi trimiți pe amărâți, că așa se fac, în genere, războaiele de acest fel: unii le proclamă și alții mor, spre nerușinarea celor ce le proclamă și le provoacă.
E, într-adevăr, în aparență, o pierdere de vreme să tot vorbim despre asta, dar nici nu putem să tăcem în fața acestei monstruozități.
Într-adevăr, nici eu nu știu cine e dânsul. Ceea ce spunea semăna cu proclamația unuia de la... Nu știu... Un bolșevic... Nu mai țin minte cum îl cheamă.
## **Domnul Corneliu Vadim Tudor**
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.