Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 octombrie 2007
other · adoptat tacit
Bogdan Olteanu
Discurs
## **Domnul Alexandru Mircea** _— secretar de stat_
## _în Ministerul Internelor și Reformei Administrative:_
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Prin proiectul de lege se propune modificarea prevederilor unui articol, respectiv ale art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005, în sensul punerii în acord a acestor prevederi cu reglementările prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006. Ce s-a întâmplat? Atunci când a fost adoptată Ordonanța nr. 120 privind operaționalizarea Ministerului Administrației și Internelor, era în vigoare Ordonanța nr. 177/2002 și s-a prevăzut în actul normativ respectiv ca salarizarea magistraților detașați la Direcția generală anticorupție să se facă în conformitate cu acea ordonanță, respectiv cu art. 18 din Ordonanța nr. 177 din 2002. Ulterior, a fost adoptată Ordonanța nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, care abrogă explicit art. 18 din Ordonanța nr. 177. Prin actul normativ pe care vi l-am propus nu se face nimic altceva decât să se actualizeze, să se normalizeze prevederile legislative. Nu sunt niciun fel de implicații financiare.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.