Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 iunie 2018
Informare · informare
Alexandru Răzvan Cuc
Discurs
## **Domnul Alexandru Răzvan Cuc:**
Mulțumesc, doamnă președinte.
Domnilor parlamentari care ați redactat textul moțiunii simple pe transporturi,
Înainte de a redacta acest text, care aș spune că este relativ slăbuț, ca să nu-l numesc altfel, aș fi vrut să vă uitați puțin în urmă – și cei care l-ați semnat –, aș fi vrut să vă uitați puțin în urmă și să analizați un pic ce ați realizat voi cât ați condus Ministerul Transporturilor.
Pentru că vă reamintesc, dragi experți în autostrăzi de la USR – în 2016 erați, parcă, tehnocrați și susținuți de PNL –, că la preluarea ministerului de PSD toate proiectele de autostrăzi erau blocate.
Și aș da câteva exemple, cunoscute de toți din această încăpere: Câmpia Turzii–Ogra – 3 contracte blocate 100%; Sebeș–Turda – blocat, lipseau autorizații, exproprieri, acord de mediu; Lugoj–Deva – lipseau acordul de mediu, autorizații, relocarea faimoasei peșteri de lilieci, mă rog, scorbură, de fapt, stătea neremediată de mai bine de un an și jumătate; nu mai vorbesc de Sibiu–Pitești, care era total blocat, un proiect extraordinar de important pentru România.
S-a reușit în timp record să rezolvăm toate aceste probleme birocratice, într-o colaborare exemplară cu Ministerul Mediului și cu celelalte ministere de resort.
Imaginați-vă, dragi colegi, că, dacă nu au fost în stare să remedieze toate aceste probleme birocratice timp de 12 luni, cât au guvernat, câte proiecte de infrastructură noi – și aici mă refer la proiecte de infrastructură mari, autostrăzi – credeți că au scos acești tehnocrați, astăzi, USR și PNL, la licitație, pentru a asigura absorbția de fonduri europene, pe de o parte, și, pe de altă parte, pentru a crea o predictibilitate pe piața constructorilor români? Și aici mă refer la proiecte scoase la licitație, de proiectare și execuție, nu revizuiri de studii de fezabilitate sau noi studii de fezabilitate, așa cum făcea domnul Orban când era ministrul transporturilor.
Vă spun eu: zero proiecte, n-au scos nimic!
Noi, PSD, am lansat anul trecut proiecte în valoare de peste 3 miliarde de euro. Și aici aș aminti secțiunile 1 și 5 din autostrada Sibiu–Pitești; drumul de mare viteză Craiova–Pitești; centura Bucureștiului la profil de autostradă pe sud, podul de la Brăila, tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău–Borș.
Deci să facem o scurtă recapitulare.
Nu ați fost în stare să lansați niciun proiect; nu ați fost în stare să deblocați niciun proiect; când vine vorba despre absorbția de fonduri europene, ea a fost total inexistentă.
Aveți și voi o reușită, într-adevăr, aceea de a vă bucura de fiecare dată când un proiect de infrastructură întâmpină o dificultate. Când este o contestație, imediat săriți și voi și vă bucurați foarte mult: uite, ce bine că un proiect este blocat!
Aveți un mod foarte ciudat – că văd că tot timpul veniți și spuneți că sunteți români adevărați – de a înțelege sintagma aceasta, de a fi români adevărați. Pentru că atunci când vine vorba despre competență am văzut de ce sunteți în stare.