Angel Tîlvăr

## **Domnul Angel Tîlvăr:**

„Ziua cercetătorului și proiectantului din România”

În fiecare an, la 19 noiembrie, România sărbătorește Ziua cercetătorului și proiectantului din România. Un omagiu binemeritat adus unor minți luminate, precum Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă, Anghel Saligny, dar și eminenților Nicolae Paulescu, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu și, bineînțeles, George Emil Palade, savant de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru medicină.

Amintind numai de acești titani ai științei autohtone, îmi dau seama, o dată în plus, că, din punctul de vedere al „intelighenției”, al capacității de cercetare și de inovare, putem sta, oricând, alături de multe dintre popoarele lumii care au obținut performanțe notabile în domeniu. Cu alte cuvinte, cercetătorii, inventatorii și proiectanții noștri nu sunt cu nimic mai prejos și, evident, nici mai presus de alții asemenea lor, de pe alte meridiane ale planetei.

Din păcate, diferența dintre „ai noștri” și „ai lor” este dată de condițiile de care fiecare dintre aceste minți strălucite a beneficiat, fiecare la el acasă. Dacă în țările occidentale dezvoltate s-au bucurat, mai întotdeauna, de cele mai bune condiții pentru a crea și pentru a fructifica rodul acestei creații, la noi situația a stat, mai mereu, cu totul altfel. Sub veșnicul pretext „nu sunt bani”, „suntem o țară săracă”, am încercat să mascăm, așa cum am putut noi mai bine, o vinovată lipsă de interes și, implicit, de suport pentru acești oameni minunați și pentru mințile lor strălucite. Așa se face că genii precum Henri Coandă și George Emil Palade au creat pe alte meleaguri, respectiv în Franța și în Statele Unite ale Americii, și nu în țara în care s-au născut și de care, fără niciun dubiu, s-au simțit mereu legați.

Așadar, astăzi, când omagiem acești oameni minunați, care prin rezultatele muncii lor fac ca știința și tehnica românească să fie cunoscute în toate colțurile lumii, propun să reevaluăm statutul și importanța lor socială și, poate, de acum înainte, nu doar că nu vom mai îmbogăți capitalul de inteligență al altor state cu cercetători crescuți în școala românească, dar îi vom determina să revină acasă și pe eminenții specialiști români sau de origine română împrăștiați, astăzi, în cele patru vânturi.

Știu că pare un pic utopic ceea ce spun și, sincer să fiu, este vorba mai degrabă de o speranță și mai puțin de o dorință realizabilă pe termen scurt. În același timp, ținând cont de importanța pe care cercetătorii și proiectanții o au în oricare dintre societățile civilizate, cred că merită să facem orice efort pentru a-i determina pe acești slujitori ai științei și ai tehnologiilor avansate să-și pună întreaga lor capacitate de creație în slujba țării în care s-au născut și s-au format ca buni specialiști.

Am fost de prea multe ori risipitori cu resursele noastre materiale. Este momentul să încercăm să materializăm în interes propriu măcar acest din urmă capital asupra căruia mai avem, încă, întregul monopol: capitalul creativ al poporului român, căci ceea ce risipim astăzi vom regreta, cu siguranță, mâine.