Anghel Stanciu

## **Domnul Anghel Stanciu:**

Distinsă doamnă președinte, Onorat prezidiu, Stimate doamne și stimați domni deputați, Domnilor miniștri,

Evident că sunt conștient că vin astăzi în fața dumneavoastră cu o temă poate de-a dreptul inoportună, căci, la ordinea zilei, de importanță capitală sunt alte probleme, și nu cele ale științei. Evident că ceea ce vedem, ceea ce auzim, ceea ce ne face să mergem, să venim aici nu este altceva decât rodul unei minți iscoditoare a acelora care nu au urmărit neapărat profitul, dar l-au făcut posibil prin mintea lor. Multe descoperiri științifice au fost rodul unor întâmplări, aparent, dar au avut în spate munca a zeci și zeci de oameni care au făcut ca la acele acumulări cantitative să avem salturi calitative, care au făcut ca dintr-un bob de nisip dintr-un cuarț să aveți acum pe birourile dumneavoastră aceste lap-topuri, iphone-uri și așa mai departe.

Nu știu dacă ați văzut, ați cunoscut sau ați auzit vreun om de știință bogat. Bogăția lui constă în cunoștințe, în dorința de a iscodi și a descoperi secretele naturii, în voința lui nestrămutată de a mișca lumea cu încă un pas, și atunci societatea i-a fost într-un fel sau altul recunoscătoare. Și elita științei mondiale s-a regăsit nu în asociații profesionale, ci în academii, ca supremă recunoaștere științifică a eforturilor lui. Academiile nu sunt ONG-uri, nu sunt asociații profesionale, ci sunt nici mai mult, nici mai puțin decât emblema unei țări.

Și, dacă doamna președinte îmi permite, aș face o singură remarcă: mintea iscoditoare a „cercetătorilor” din Antichitate a descoperit atomul, prin Democrit, prin Epicur, spunând și punându-și întrebarea: dacă o piatră se împarte în două, rezultă două pietre, dacă două pietre se împart în două, rămân patru, dacă cele patru se împart în două, rămân opt. Și au mers așa cu raționamentul ajungând la ideea că se va ajunge la o dimensiune a pietrei în care nu se mai poate împărți în două, și acea dimensiune este indivizibilă. Iar în grecește este atomul, această particulă pe care n-o vedem, dar prin care existăm toți.

Ca atare, și în România, în curentul universal s-a înființat Academia Română, sprijinită de stat. Statul român i-a cumpărat sediul, statul român i-a asigurat, prin institutul de cercetări, fondurile necesare și iată că de la Hasdeu a reușit, acum o lună și ceva, să publice un dicționar-tezaur al tuturor cuvintelor limbii române, ce au fost și ce sunt.

Totodată, datorită înclinării efectiv spre partea umanistă a Academiei Române, ministrul Angelescu, în ’35-’36, a luat hotărârea să înființeze Academia de Științe din România. Tot în acea perioadă s-a înființat Academia de Științe Medicale din România, ambele prin legi sau decrete. Au fost apoi, așa cum știți, reunite toate în Academia Republicii Populare Române, cu patrimoniu cu tot. După Revoluție, s-au reînființat prin legi toate: și Academia Română, și Academia de Științe care a devenit Academia Oamenilor de Știință, Academia de Științe Medicale, care reunește floarea medicilor români, și, respectiv, Academia de Științe Tehnice, ce constituie, ca să spunem așa, emblema ingineriei românești.