Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 februarie 2009
other · adoptat
Aurel Vainer
Prezentarea pe scurt a interpelărilor ce urmează a fi adresate membrilor Guvernului
Discurs
## **Domnul Aurel Vainer:**
Doamnă președinte, Stimați colegi, Domnule prim-ministru, Onorabili membri ai Guvernului, Onoranți, onorabili, cum doriți dumneavoastră,
Nu sunt Varujan Pambuccian, sunt Aurel Vainer. Varujan Pambuccian mi-a dat mandat să vorbesc în numele Grupului parlamentar al minorităților naționale.
Din capul locului vreau să spun că debutul lucrărilor, de fapt al Camerei Deputaților, cu acest subiect n-are decât să fie aplaudat. Personal, ca om care am fost legat foarte mult de mediul de afaceri și de sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, efectiv mă bucur.
N-am să intru într-o discuție contradictorie cu reprezentanții Guvernului, cu ai opoziției. Am să vă spun câteva gânduri ale unui om care a fost în mijlocul lucrurilor și care, ca observator, mai vede multe.
Cred că în acest program anticriză ar trebui să-și găsească un loc mult mai substanțial sprijinirea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii și, de ce nu, îmbunătățirea mediului de afaceri. Aș spune chiar să fie un capitol distinct, cu câteva puncte forte. Aceasta este o problemă și sigur că ar fi vorba mai ales de măsuri pe termen scurt sau pe termen mediu, un an, doi ani, vom vedea cum va fi situația.
Dar, în același timp, a vorbi despre mediul de afaceri și sectorul IMM ca despre o piatră fundamentală a economiei de piață moderne implică și o viziune a viitorului. De aceea, cred că ceea ce s-a spus despre intenția de a modifica sau de a introduce pe ordinea de zi a Parlamentului legi fundamentale în materie, cum este Codul comercial, este foarte bine-venită și cred că este un proiect foarte ambițios. În ce ne privește, îl susținem întru totul.
Aș mai spune că ideea lansată în deschiderea dezbaterilor, crearea acelui forum al mediului de afaceri este de mult așteptată. Dar este de mult așteptată nu numai ca o lege ca multe legi din România, care sună frumos, dar nu se aplică. În mod real, de pildă, ani de zile am susținut și am participat la dialogul economico-social. A fost o vreme când s-a crezut mult în el, s-a făcut câte ceva, apoi a căzut în totală uitare.
De aceea, vreau să vă rog să introducem proiecte, proiecte bune, dar proiecte de care să ne ținem. Să facem din acest forum al mediului de afaceri un organism viu, real.
Aș mai ridica o problemă: problema în economia modernă, ca în toate economiile, o reprezintă banii sau resursele financiare. Cred că cele două măsuri de majorare a resurselor CEC și EximBank sunt bune, dar sunt departe de a fi îndestulătoare. Cred că misiunea Guvernului și a ministrului pentru comerț, întreprinderi mici și mijlocii este să acționeze pentru ca sistemul bancar să gândească mai mult la îmbunătățirea măsurilor pentru creditarea întreprinzătorilor, și mai ales a micilor întreprinzători.
În fine, cred că o problemă foarte importantă, care rămâne puțin amintită doar, este încurajarea creării de locuri de muncă. Au fost în economia românească măsuri de încurajare în acest fel. Trebuie găsite, actualizate, regândite, dar să fie.