Aureliu Leca

## **Domnul Aureliu Leca:**

## Domnule preºedinte, Onorat Senat,

Declaraþia pe care doresc s-o fac se referã la o problemã de interes general, ºi anume energia. ªi mã bucur cã în prezentarea unei imagini cenuºii a României din ziua de astãzi, domnul senator Adrian Pãunescu n-a apucat sã vorbeascã ºi despre acest subiect, aºa cã o sã-mi permit sã-l dezvolt eu.

Politica energeticã din România ultimilor 10 ani, 1990Ñ2000, este plinã de decizii greºite, disfuncþionalitãþi, decizii întârziate sau lipsã de decizii. La nivelul structurilor guvernamentale, sectorul energetic nu a fost niciodatã recunoscut ca infrastructurã de importanþã vitalã, alãturi de celelalte elemente de infrastructurã, transporturile ºi comunicaþiile organizate ca ministere. Oarecare corecþie s-a adus prin crearea Departamentului energiei în cadrul Ministerului Industriei ºi Resurselor, dar care este departe de a rezolva problematica complexã a energiei în România.

În elaborarea politicii energetice, România a fost asistatã de organismele internaþionale. Din pãcate, ajutorul acestora s-a concentrat pe partea de furnizare a energiei, în special pe producerea energiei ºi practic deloc pe utilizarea energiei la consumatori. Este ca atunci când locuieºti într-o camerã cu un geam spart. Nu montezi un radiator suplimentar, ci repari geamul.

Cu câþiva ani în urmã, firma de consultanþã americanã, **Behtel International** a caracterizat astfel reforma sectorului electroenergetic din România, citez: ”Principalul obstacol de pânã acum în restructurarea industriei ener-

giei electrice, care trebuie înlãturat, a fost continua utilizare a RENEL, de cãtre Guvern, ca un instrument al politicii sociale ºi economice, în domeniile de muncã ºi ocuparea forþei de muncã, combustibil, administrarea preþurilor ºi subvenþiilor consumatorilor, controlul fondurilor valutare etc. Toate deciziile privind bugetul, planificarea, investiþiile ºi alocaþiile financiare au fãcut obiectul intervenþiei aprobãrii statului. De asemenea, într-o anumitã mãsurã RENEL a servit drept bancã pentru industrie ºi alte întreprinderi proprietate de stat, purtând un volum net, substanþial de arierate în cadrul blocajului financiarÒ.

Nu multe lucruri s-au schimbat. Chiar ºi dupã ce procesul de restructurare a început, statul a fost permanent prezent în gestionarea directã a sectorului energetic. S-a acþionat, de regulã, asupra efectelor ºi prea puþin asupra cauzelor. La aceasta se adaugã ºi faptul cã liderilor sindicali li s-a acordat cu mult mai mult credit decât administraþiei regiilor sau societãþilor comerciale energetice. Pe parcursul ultimilor 10 ani, liderii de sindicat au rãmas aceiaºi, schimbându-se, însã, 10Ñ12 directori generali ºi tot atâtea consilii de administraþie, consideraþi vinovaþi de nereuºitã. România poate fi consideratã astãzi în domeniul energiei o þarã bogatã în resurse sãrace. Rezervele de cãrbune, suficiente pentru urmãtorii 70Ñ100 de ani, sunt de eficienþã economicã redusã. Rezervele de þiþei ºi gaze naturale, extrem de valoroase, sunt într-un proces avansat de epuizare, iar energia hidraulicã ºi nuclearã conduc la investiþii deosebit de ridicate. În plus, resursele regenerabile, de exemplu energia eolianã, nu au fost abordate. În acest context, România devine din punct de vedere energetic tot mai mult dependentã de import, în special de gaze naturale din Federaþia Rusã, cu toatã presiunea economicã ºi politicã, la nivelul unui efort valutar anual de circa 500 de milioane de dolari, suportat greu de bugetul þãrii.