Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 decembrie 2018
other · respins
Bogdan Ionel Rodeanu
Discurs
## **Domnul Bogdan Ionel Rodeanu:**
Raport comun privind scrisoarea Președintelui României pentru aprobarea de către Parlament a extinderii ariei de dislocare a forțelor care participă în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh pe teritoriul statului Qatar
În temeiul și în condițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara statului român, Comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din cadrul Senatului și Camerei Deputaților au fost sesizate și pentru analiză și întocmirea unui raport comun asupra solicitării președintelui.
În conformitate cu prevederile art. 119 din Constituția României și ale Legii nr. 121/2011, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat pentru anul 2019 forțele și mijloacele Armatei României care pot fi puse la dispoziție în vederea participării la misiuni în afara teritoriului național.
Totodată, s-a aprobat ca, în funcție de cerințele operaționale și evoluția misiunilor specifice, reconfigurarea contribuției naționale să se poată efectua cu aprobarea ministrului apărării, respectiv a ministrului afacerilor interne, în limitele efectivelor maxime prevăzute și aprobate.
Pentru îndeplinirea angajamentelor asumate și în scopul confirmării rolului țării noastre de furnizor de securitate, forțele Armatei României execută misiunile prevăzute în anexa nr. 1, iar forțele Ministerului Afacerilor Interne, pe cele prevăzute în anexa nr. 2 din scrisoarea Președintelui României.
Ministerul Apărării Naționale va încheia un memorandum de înțelegere cu partenerul american și cu alte state membre ale Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh care își exprimă dorința de a sprijini forțele române în teatrele de operațiuni.
Personalul participant la operații în afara statului național în anul 2019 va avea în dotarea tehnică și armamentul necesar îndeplinirii misiunilor specifice fiecărui teatru de operații, iar fondurile financiare sunt asigurate din bugetele alocate ale Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului Afacerilor Interne pentru anul 2019.
Întrunite în ședință comună în data de 17 decembrie, cele două comisii au analizat conținutul scrisorii președintelui, precum și motivarea acestei solicitări, determinată de noul context strategic, de necesitatea continuării participării forțelor armate ale României la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în scopul consolidării profilului strategic al României în cadrul comunității internaționale.
În urma dezbaterilor, cu unanimitate de voturi pentru, membrii celor două comisiei propun plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului prezentul raport de admitere asupra scrisorii Președintelui României prin care se solicită extinderea misiunilor de supraveghere și pe teritoriului statului Qatar.
Și hotărârea? Ăsta e raportul.