Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2008
Declarații politice · respins
Adrian Moisoiu
Declarații politice și intervenții ale doamnelor și domnilor deputați:
Discurs
## Vă mulțumesc.
## Domnule președinte,
Nu vreau să abuzez de bunătatea dumneavoastră, dar adineauri spuneam, când am mai fost la microfon, că mergeți foarte rapid, motiv pentru care, efectiv – și-mi cer scuze –, n-am putut să urmăresc, și am și pierdut, o inițiativă parlamentară care a fost sau este la punctul 89 și pe care dumneavoastră ați luat-o repede, încât nici nu am avut timp să o urmăresc.
Spun încă o dată: vă rog frumos să aveți amabilitatea să punem din nou în discuție, pentru câteva cuvinte, această inițiativă parlamentară, care este deosebit de importantă. Și anume, este vorba despre calitatea de refugiat pe care o are sau nu o are un copil care s-a născut în perioada de refugiu. Și asta, în înțelepciunea lor, și Senatul, și Comisia juridică, de disciplină și imunități au stabilit că da, o are. Este calitate care trebuie atribuită acestor persoane. Nu înțeleg de ce trebuie ca acești oameni să-și câștige niște drepturi, să li se acorde calitatea de refugiat prin justiție, și nu prin lege, și noi suntem făcătorii de lege care avem datoria ca primii să fim de acord ca aceasta să fie legiferată.
De aceea, domnule președinte, încă o dată, și stimați colegi, și pe dumneavoastră vă rog, haideți să o mai vedem încă o dată, să o discutăm și la comisie, dacă este cazul, pentru ca să nu o punem în vot, pentru că, oricum, este o propunere, este o lege ordinară, dar, oricum ar fi, trebuie să treacă.
Subliniez faptul că sentințele câtorva tribunale județene, sentințele unor curți de apel și sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost anexate expunerii de motive a acestei inițiative parlamentare.
Vă mulțumesc și-mi cer scuze pentru solicitarea pe care am făcut-o.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.