Liviu Beriș

**Domnul Liviu Beriș** – _președintele Asociației Evreilor din România, Victime ale Holocaustului_ **:**

Domnule președinte al Camerei Deputaților, Onorate doamne deputate și stimați domni deputați, Onorată asistență,

Așa cum vi s-a spus, reprezint Asociația Evreilor din România, Victime ale Holocaustului.

Vorbind despre holocaust, vorbim, de fapt, despre o tragedie uriașă, alcătuită din milioane de tragedii. Unele din acestea au zdrobit trupurile, altele au mutilat suflete. Complexitatea aspectelor exterminării evreilor din România este deosebită.

Holocaustul din România a început din ordin guvernamental și s-a terminat înainte de a se fi terminat războiul, încă la 13 octombrie 1942, practic, tot din ordinul generalului Antonescu. Aceasta a dovedit, în fapt, că, practic, exterminarea a fost ordonată în mod suveran și la voința conducătorului statului român din acea vreme, și nu sub presiune germană. Și chiar atunci când s-a exercitat presiune germană, datorită cursului pe care l-a luat războiul, acest conducător a fost în măsură să ordone stoparea holocaustului.

Aceasta arată, de fapt, situația cu totul complexă a României în cel de Al Doilea Război Mondial, când era, de fapt, o țară suverană, aliată cu Germania nazistă și, în aceste condiții, mareșalul Antonescu, în acea vreme, și-a exercitat puterea dictatorială pe care a avut-o.

Nicio generație nu-și alege problemele pe care le moștenește, dar poate alege modul cum răspunde la aceste probleme, modul cum le rezolvă. Și, așa cum știți, în continuare, omul poate să determine într-un anumit fel cum să fie, dar nu poate sub nicio formă să determine cine să fie. Cred că niciunul din dumneavoastră nu și-a putut alege părinții din care să se nască. Nici eu n-am putut alege. Și, la vârsta de 13 ani, am fost condamnat la moarte nu pentru ce am făcut, nu pentru ce am spus, ci doar pentru că m-am născut; m-am născut din părinți evrei – crimă fără de iertare.

M-am născut într-un orășel pe nume Herța. Acolo, să știți că atunci, în 5 iulie, când au intrat trupele române, n-a existat picior de neamț. Au urmat execuții fără niciun fel de criteriu. Am fost închiși în sinagogi și câteva zile am fost ținuți, după care au fost extrași oameni, iarăși fără niciun fel de criteriu, și duși la o gârlă și executați. Există și acum acea groapă comună. Am fost eliberați din sinagogi și am găsit casele jefuite.

Dar ceea ce ne-a durut cel mai mult a fost schimbarea de optică a vecinilor noștri. „Bună ziua!” nu mai era „Bună ziua!”. Și ceea ce mă urmărește și acum este faptul văzut de mine, cum tatăl meu s-a dus și i s-a adresat unui prieten „Nicolae!” (nu-i spun celălalt nume) și acesta i-a întors spatele. Nu vă puteți da seama cât de mult m-a durut pe mine și mă doare și acum să văd cât de mult se poate schimba omul.

Au mai trecut câteva săptămâni și am fost deportați, deportați pe jos, cu ceea ce am putut lua pe noi. Și vă pot mărturisi un lucru: numai în câteva zile (nimeni nu îți dădea de mâncare, apa era o problemă), un om se poate transforma într-un animal murdar. Aceștia am fost noi, însoțiți de oameni care și-au pierdut, la fel, omenia; însoțiți de jandarmi care ne loveau și aveau comportament de fiare.