Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 februarie 2008
Informare · informare
Bogdan Olteanu
Discurs
## **Domnul Bogdan Olteanu:**
Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.
Luăm act de acest rezultat și-i felicităm pe colegii, membri ai Biroului permanent, pe care-i invit, de altfel, să se întrunească în prima ședință în vederea întocmirii proiectului ordinii de zi și a proiectului programului de lucru pentru următoarele zile din săptămâna în curs, precum și pentru rezolvarea altor probleme, imediat după ce finalizăm ședința Camerelor reunite.
Rog, de asemenea, membrii Comitetului liderilor grupurilor parlamentare să se asocieze ședinței noastre.
Vă informez că, după aprobarea de către Comitetului liderilor, ordinea de zi și programul de lucru vor fi distribuite de îndată la casetele personale ale deputaților și ale grupurilor și vor fi afișate electronic pe site-ul Camerei Deputaților și pe suport de hârtie, la locurile special destinate.
Ordinea de zi de astăzi fiind epuizată, declar ședința închisă.
Ne revedem la ora 16.15, în plen, pentru ședința Camerelor reunite.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.