Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 februarie 2010
Informare · Trimis la votul final
Mircea Dușa
Discurs
Domnul Călian Petru? Nu este prezent.
Doamnă secretar de stat, vă rog să-i transmiteți răspunsul în scris.
Domnule deputat Mircia Giurgiu, aveți o interpelare adresată Ministerului Educației.
Domnule secretar de stat, vă rog.
**Domnul Király Andrei Gheorghe** _– secretar de stat în Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului_ **:**
## Stimate domnule deputat,
Ca urmare a interpelării formulate de dumneavoastră, înaintată Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin adresa nr. 999D/9.02.2010, înregistrată cu numărul 10253F, vă comunicăm următoarele.
În anul școlar 2009–2010, cele două unități de învățământ funcționează independent ca personalitate juridică.
Pentru anul școlar următor, în vederea încadrării în numărul de posturi și în alocațiile bugetare repartizate, Inspectoratul Școlar Județean Cluj a propus menținerea unei singure unități de învățământ cu personalitate juridică la nivelul comunei Poieni, urmând ca școala din satul Valea Drăganului să funcționeze în continuare în aceeași locație, ca structură a școlii din centrul de comună.
Având în vedere că elevii și cadrele didactice nu se vor muta din satul Valea Drăganului, considerăm că acordarea sau nu a personalității juridice unei unități de învățământ nu afectează calitatea procesului de învățământ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.