Preafericitul părinte Daniel

Domnule președinte al României, Domnule președinte al Senatului, Domnule președinte al Camerei Deputaților, Domnule prim-ministru,

Domnule președinte Emil Constantinescu, Domnule președinte Traian Băsescu,

Majestatea Voastră, Custode al Coroanei Române, Altețele Voastre Regale,

Doamnelor și domnilor miniștri, Înalt Preasfințite părinte arhiepiscop și mitropolit, Domnule vicepreședinte al Academiei Române, Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Stimați membri ai Corpului diplomatic, Onorată audiență,

Omagiem astăzi personalitatea luminoasă a Majestății Sale Regele Mihai I al României, pentru marile virtuți care l-au călăuzit de-a lungul întregii sale vieți, și anume: credința în Dumnezeu, iubirea față de poporul român, răbdarea în suferință, demnitatea în comportament și puterea de-a-i ierta pe cei ostili.

Mare personalitate istorică a veacului său, monarh, mareșal al României, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, eroic în actul de la 23 august 1944, Regele Mihai I al României a fost, în același timp, un credincios statornic al Bisericii Ortodoxe Române, un om cu o credință puternică, pe care nu s-a sfiit niciodată să o mărturisească în public, trăind potrivit principiului călăuzitor al Monarhiei Române _Nihil sine Deo_ , „Nimic fără Dumnezeu”.

Născut la 25 octombrie 1921, în ajunul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, la ora 19.40, tânărul prinț a fost botezat de mitropolitul primat al României, viitorul patriarh Miron Cristea, duminică, 22 ianuarie 1922, în biserica fostei Mănăstiri Cotroceni, ctitoria domnitorului Șerban Cantacuzino din secolul al XVII-lea, devenită mai târziu reședință regală.

În prima parte a copilăriei, definitorie pentru formarea personalității unui om, tânărul Principe Mihai s-a bucurat de educația duhovnicească a mamei sale, Regina Elena, o femeie deosebit de credincioasă și de evlavioasă. Mai târziu, Regele avea să mărturisească adesea faptul că de la mama sa Elena a deprins obiceiul de a se ruga des, de a citi Scriptura, de a frecventa biserica, de a se spovedi și împărtăși.

În perioada primei domnii, 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930, Regele minor Mihai I s-a bucurat de protecția și grija părintească a Patriarhului Miron Cristea, membru al Regenței regale, din care mai făceau parte Principele Nicolae, unchiul tânărului rege, și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație. Mărturiile vremii și fotografiile care se păstrează arată această relație apropiată dintre rege și patriarh, ca una dintre nepot și bunic.

Între anii 1932 și1940, la clasa palatină organizată special de tatăl său, Regele Carol al II-lea, pentru educația tânărului prinț, devenit Mare Voievod de Alba Iulia, l-a avut ca profesor de religie pe preotul academician Nicolae M. Popescu, o mare personalitate a epocii, care, împreună cu savanții Nicolae Iorga și Simion Mehedinți, a contribuit mult la formarea intelectuală și spirituală a viitorului rege.