Varujan Pambuccian

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Nu este războiul nostru. Deloc! Nu l-am pornit noi, n-am avut nicio contribuție la el, nu ne interesează. Reacția firească pe care am fi avut-o – și ăsta a fost primul impuls – a fost să nu participăm la vot, dar, după aia, ne-am dat seama că neparticiparea înseamnă să fii automat într-una dintre taberele care s-au creat prin generalizarea războiului, așa că nu vom face nici asta.

Și, atunci, singura soluție la care am ajuns este următoarea – pe care v-o anunț acum și v-o explic în puținul timp care îmi mai rămâne –, și anume vom vota fiecare cum crede de cuviință, fără ca niciunul dintre noi, nici eu, nici nimeni, să știe cum a votat celălalt coleg. Este singura soluție prin care trecem – un grup – prin baricadele pe care le-ați creat și le-ați dus dincolo de un partid, fără să fim în nicio baricadă și neinteresându-ne absolut deloc niciuna dintre baricade. Noi nu am negociat nimic, nu vrem să negociem nimic, nu ne interesează acest război.

Și am să vă spun de ce. În teoria jocurilor sunt două feluri de jocuri: finite și infinite. Într-un joc finit, ai regulile jocului, numărul de jucători și obiectivele cunoscute de la început. Scopul e să învingi. Într-un joc infinit, regulile, numărul de jucători și obiectivele se schimbă în timpul jocului. Scopul e să rămâi în joc.

Noi am jucat întotdeauna un joc infinit. Știm că asta, de fiecare dată când sunt confruntări, creează frustrări celor care joacă joc finit. Așa se întâmplă. Asta spune și cartea.

Ne pare rău că vă creăm frustrări, dar nu vom intra în jocurile de tipul acesta!

Vă mulțumesc.