Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 octombrie 2018
Consultare europeană · respins
Călin Vasile Andrei Matei
Discurs
## **Domnul Călin Vasile Andrei Matei:**
Doresc să fac referire la un lucru extrem de important pentru România, pentru cetățenii care muncesc și desfășoară activități economice în România, pentru statul român în general.
Voi puncta câteva aspecte legate de Legea offshore, care aduce clarificări în acest domeniu și pune bazele independenței energetice a României. Trebuie să precizez că această lege a avut un traseu lung și foarte sinuos, fiind aprobată în prima fază la nivelul Guvernului, iar mai apoi trimisă la Senat, care a votat foarte repede și exact în forma propusă de către Executiv în toamna anului trecut.
Din februarie actul legislativ a ajuns la Camera Deputaților, iar până la adoptarea formei finale a suferit numeroase modificări.
De ce numeroase modificări? Pentru că statul român vrea să se asigure privind condițiile în care se vor realiza exploatările de gaze din Marea Neagră și că acest tip de activitate economică este unul care aduce beneficii economiei din România.
Pentru că investitorii sunt obligați să tranzacționeze 50% din gaze pe bursa din România, iar 25% din angajați trebuie să fie români și profitul în urma exploatărilor care se vor efectua în Marea Neagră să fie unul echilibrat între statul român și aceștia.
Sumele datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre offshore ca impozit asupra veniturilor suplimentare se colectează într-un cont special, utilizat
pentru finanțarea și extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale și a racordurilor la sistemul național de transport gaze naturale, precum și pentru finanțarea altor investiții stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Am auzit numeroase afirmații care spun că aceste fonduri vor fi controlate de către așa-numiții „băieți deștepți” care vor avea acces la acest fond, din care sumele de bani vor avea destinație specială.
Oare această procedură este mai puțin transparentă decât ascunderea acestor sume colectate în spatele unui cadru legislativ care nu reglementează nimic concret în ceea ce privește sursa și destinația precisă a banilor? Eu cred că nu!
În final, eu cred că acest cadru legislativ este unul clar în ceea ce privește exploatarea unor resurse foarte importante din punct de vedere strategic pentru România. Faptul că România are toate condițiile legislative create să devină independentă din punct de vedere energetic este un mare avantaj pentru noi și pentru generațiile următoare.
Important pentru noi, azi, este faptul că Legea offshore a fost adoptată în forma ei actuală, iar efectele ei pozitive se vor vedea în viitorul apropiat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.