Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2019
other
Cătălin Marian Rădulescu
Discurs
## **Domnul Cătălin Marian Rădulescu:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Vreau, în calitate de inițiator, în primul rând, dar și în numele primarilor din toată țara, în același timp, să le mulțumesc atât colegilor mei din PSD care au semnat aceste două inițiative – 242, privind incompatibilitatea, 569, privind conflictul de interese –, cât și colegilor din PSD, din ALDE, din UDMR și de la minorități care astăzi au votat aceste două legi importante pentru primarii din țară.
Vreau să vă spun că timp de șase ani de zile primarii din toată țara, indiferent de partid, și-au pierdut mandatele, aleși de cetățeni în mod legal, din cauza unor aberații care erau scrise în această lege a ANI, privind incompatibilitățile și conflictul de interese.
Dacă acum șase luni de zile președintele Iohannis, un fost primar, nu ar fi atacat la Curtea Constituțională, aveam aceste două legi de șase luni de zile și primarii nu-și mai pierdeau în continuare mandatele.
De astăzi încolo, după ce se vor promulga aceste două legi, primarii nu vor mai pierde mandatele nici pe conflict de interese, nici pentru incompatibilități trecute.
Dar astăzi primarii din toată țara au văzut care sunt partidele care repară nedreptățile în țară, din cauza unor legi nedrepte, și care sunt partidele care îi mint și care-i folosesc pe primari așa cum îi folosesc de obicei.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.