Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 noiembrie 2017
procedural · adoptat
Cezar Florin Preda
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Cezar Florin Preda:**
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Participarea Partidului Național Liberal la această comisie de anchetă a fost totală. Credem că Parlamentul României trebuie să știe exact ce s-a întâmplat în 2009, iar activitatea comisiei s-a desfășurat și pe timpul vacanțelor parlamentare..., la care noi am fost prezenți.
Am observat, cu părere de rău, că, de fapt, scopul acestei anchete se depărtează de subiectul pentru care a fost constituită: de a afla adevărul asupra alegerilor și a modului cum s-au desfășurat în 2009.
Printr-o dorință de a menține agenda publică concentrată pe procurorul-șef al Departamentului Național Anticorupție, fost procuror general în perioada aceea, orice altă conotație a activității acestei comisii pică în desuetudine, pentru că nu mai avem ce audia, începem să-i rechemăm pe cei pe care i-am audiat acum o lună, acum două luni. Au venit oameni care nu au nicio legătură cu ancheta și au început să-și verse frustrările personale și spiritul de revanșă în organizațiile din care făceau parte. Așa că vă propun, stimați colegi, și Partidul Național Liberal vă propune, să lăsăm, să închidem această anchetă, cu concluziile pe care le-om trage – membrii care facem parte din această comisie –, și să nu ținem agenda publică numai pentru... în dorința noastră de a fixa și de a face o fixație pe anumiți responsabili din România.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.