Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 iunie 2019
Informare · Trimis la votul final
Claudiu Iulius Gavril Năsui
Discurs
## **Domnul Claudiu Iulius Gavril Năsui:**
## Mulțumesc.
România are deja peste 13.000 de autorități, agenții și instituții pe care le finanțează.
Această lege, acum, adaugă încă o agenție. De data aceasta, pentru asigurarea calității.
Am mai văzut agenții pentru asigurarea calității. Am mai văzut în învățământ. Există chiar două agenții: ARACIS și ARACIP. Amândouă, pentru asigurarea calității învățământului. Și există de vreo 15 ani de zile. Și am văzut rezultatele lor. E învățământul pe care îl avem acum.
Această agenție nu va folosi decât la un singur lucru – să salarizeze personal, să mai pună o sinecură undeva pentru cineva care a fost destul de influent cât să obțină o poziție. Și în niciun caz nu va reuși să schimbe cu ceva calitatea lucrurilor. Pentru că... calitatea produselor nu se îmbunătățește decât într-un singur fel – prin concurență. Prin ușurința de a fi antreprenor, de a produce, de a putea să oferi și tu un produs la concurență cu altele pentru un consumator.
În loc să debirocratizăm, în loc să reducem povara administrativă și în loc să permitem antreprenoriatului să funcționeze în România, tocmai ca să creștem calitatea produselor, noi ce ne gândim să facem? Să înființăm o nouă agenție. De parcă asta vreodată va schimba cu ceva lucrurile. Nu va schimba cu nimic. Degeaba vă plângeți că nu mai sunt bani la buget și că Bucureștiul este în stare de faliment nedeclarat etc., etc., dacă aruncăm cu banii pe tot felul de noi agenții și noi sinecuri.
Vom vota împotrivă. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.